„Sportul te învață să ai caracter, te învață să joci după reguli, te învață să știi ce înseamnă să câștigi și să pierzi – te învață ce este viața.” (Billie Jean King)
În contextul în care în întreaga lume se pune accentul din ce în ce mai mult pe practicarea cu regularitate a unui sport, cu atât mai mult în cazul copiilor cu dizabilități, acesta poate oferi o viaţă mai sănătoasă și mai îndelungată. Plecând de la această idee, tenisul de masă este unul dintre cele mai complexe sporturi, deoarece poate fi realizat atât pentru atingerea unui anumit nivel de performanță, pentru petrecerea timpului liber într-o manieră plăcută împreună cu familia sau cu prietenii, sau chiar pentru cultivarea și exersarea unor abilități fizice, mentale și sociale.
Ținând cont de toate aceste aspecte joi-23 aprilie a avut loc competiția sportivă de Tenis de Masă CUPA ORIZONT ORADEA, desfășurată la Clubul Sportiv Tibclau din cadrul Complexului Comercial Era Park Oradea. Competiția sportivă de Tenis de Masă Cupa Orizont Oradea ajunsă la cea de a V-a ediție este activitate principală în cadrul proiectului interjudețean „Noi orizonturi prin sport” aprobat în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Interjudețene nr. 25312/02.03.2026, poziția 163.
Aceasta s-a desfășurat pe trei categorii de abilități: bune, medii și reduse/scăzute și s-a adresat elevilor de gimnaziu din învățământul special. În competiție și-au testat abilitățile un număr de aproximativ 85 elevi cu dizabilități din cadrul a 14 școli: C.S.E.I. Arad, Liceul Special „Sfânta Maria” Arad, C.S.E.I. „Paul Popescu Neveanu” Timișoara, C.S.E.I. „Alexandru Roșca” Lugoj, C.S.E.I. „Rudolf Steiner” Hunedoara, C.S.E.I. Nr. 1 Târgu Mureș, C.S.E.I. Șimleu Silvaniei, C.S.E.I. „Speranța” Zalău, C.S.E.I. Satu Mare, C.S.E.I. Nr. 1 Oradea, C.S.E.I. nr. 1 Popești, C.S.E.I. „Bonitas” Oradea, Liceul Tehnologic Special Nr. 1 Oradea și C.S.E.I. „Orizont” Oradea, cuprinzând județele Arad, Timiș, Hunedoara, Mureș, Sălaj, Satu Mare și Bihor.
Toți elevii participanți au fost câștigători în felul lor, deoarece s-au străduit să-și etaleze abilitățile sportive în fața unui juriu de specialitate, luptând fiecare alături de echipa sa pentru țelul suprem „obținerea cupei mult dorite”.
Evenimentul mult așteptat nu putea avea loc fără sprijinul și îndrumarea instituțiilor partenere: I.S.J Bihor, Ambulanța Pelican Oradea, Clubul Sportiv Tibclau, Farmacia Catena, Banca Transilvania, studenții de kinetoterapie din cadrul Facultății de Geografie, Turism și Sport a Universității din Oradea. De asemenea persoane devotate școlii/ cadre didactice care au făcut parte din echipa de proiect s-au preocupat în egală măsură de buna desfășurare a evenimentului, fără de care nu se putea implementa activitatea sportivă, după cum au declarat directorul instituției prof. Serte Marilena Georgia și dir. adj. prof. dr. Marușca Angela.
Totodată, activitățile proiectului promovează comportamentul civilizat și dezvoltă spiritul de fair-play în cadrul competițiilor sportive. Indiferent dacă alegi tenisul de masă pentru practicarea unui sport nou, pentru că este accesibil și distractiv, sau pentru că ești deja experimentat și îți dorești noi performanțe, acest sport răspunde tuturor așteptărilor pasionaților de mișcare.
Potrivit coordonatoarei evenimentului, „ritmul alert al jocului, sunetul mingii la impact, controlul paletei, satisfacția unei lovituri reușite sau plăcerea schimburilor prelungite transformă tenisul de masă într-o experiență bazată pe reflexe, concentrare și emoții împărtășite”, declară dna prof. kinetoterapeut Țicărat Ana-Maria de la CSEI Orizont Oradea, cea care organizează alături de echipa de proiect acest eveniment sportiv de mare anvergură pentru elevii cu dizabilități din cadrul învățământului special.
Comisia de promovare
Sursă imagine: fototeca Crina Cabău