Studenți și profesori din Grecia, Cehia și Germania, alături de cadre didactice și studenți de la Facultatea de Protecția Mediului a Universității din Oradea, au participat la etapa orădeană a proiectului Erasmus+ Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable Groups in Sustainable Agricultural Learning.
Pe parcursul a trei zile, participanții au explorat tehnici moderne de agricultură urbană: turnuri hidroponice, culturi verticale de plante aromatice și microplante. Au fost vizitate și o grădină verticală de condimente, precum și o fermă hidroponică de roșii din Tileagd.
La baza de cercetare agricolă a Universității din Oradea, cei implicați în proiect au montat și exploatat turnuri hidroponice – instalații în care răsadurile cresc pe verticală, fiind plantate în niște bureți speciali și hrănite cu substanțe nutritive. „Aceste turnuri sunt cea mai modernă tehnologie în domeniu”, subliniază conf. univ. dr. Anamaria Supuran. Pe lângă creșterea plantelor pe verticală, cei peste 20 de studenți și 15 profesori participanți la proiect experimentează cultivarea unor plante aromatice în suporți speciali, aninați de un gard, și a unor microplante. Acestea din urmă sunt verdețuri, legume mici sau lăstari tineri, recoltate, de obicei, la 7 până la 20 de zile de la germinare, pentru a fi folosite în bucătărie.
Proiectul, coordonat de conf. univ. dr. Anamaria Supuran, urmărește integrarea grupurilor sociale vulnerabile — în special femei și persoane cu trecut imigrațional — pe piața muncii prin agricultură. În acest scop, studenții învață și cum să elaboreze planuri de afaceri în domeniu.
Ca perspectivă de viitor, echipa orădeană intenționează să dezvolte o platformă digitală cu cursuri teoretice și practice despre hidroponică și grădini comunitare.
În lunile următoare, reprezentanții Universității din Oradea vor participa la activități organizate de partenerii proiectului din Salonic, Berlin și Cehia.
Sursă imagine: BCUO