Concurs național de ecologie și protecția mediului: „Floare de lotus”, 15-17 mai 2026, Oradea

Palatul Copiilor Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Consiliul Județean Bihor, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, Agenția de Management al Destinației Bihor și Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului, organizează cea de-a XXIV-a ediție a Concursului Național de Ecologie și Protecția Mediului „Floare de Lotus”, care se va desfășura la Oradea, în perioada 15-17 mai 2026.

Concursul Național de Ecologie și Protecția Mediului „Floare de Lotus” are ca scop implicarea elevilor în activități în natură și de protejarea mediului, stimulând creativitatea, imaginația și spiritul de echipă. La etapa finală a concursului vor participa elevi și profesori din mai multe județe, cum ar fi: Arad, Călărași, Botoșani, Brăila, Dâmbovița, Sibiu, Satu Mare, Giurgiu, Bacău, Gorj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Bihor etc., selectați în urma primei etape de concurs, organizat la nivelul fiecărui județ.

Festivitatea de deschidere a concursului va avea loc vineri, 15 mai 2026, ora 14.30, în sala festivă a Palatului Copiilor Oradea, unde se vor desfășura activitățile din prima zi a concursului, sub coordonarea doamnei profesoare Carmen Corina Dume de la Palatul Copiilor Oradea și a muzeografei Erika Posmoșanu.

După festivitatea de deschidere, elevii vor vizita Grădina Palatului Episcopal Romano- Catolic. În acest Parc dendrologic din curtea Palatului Baroc, elevii și profesorii își vor lărgi cunoștințele despre arbori importanți, cum ar fi speciile de stejar, magnolie, tisă, alun turcesc, Sequoia sau Ginkgo biloba. În Grădina biblică Follman Géza participanții vor observa flori, condimente și plante monastice.

În prima zi a concursului se va organiza atelierul „Natură și artă”, în cadrul căruia participanții vor realiza lucrări folosind materiale naturale și reciclabile, la Colegiul economic „Partenie Cosma” Oradea.

În a doua zi a concursului, în cadrul unei excursii tematice la Peștera de la Vadu Crișului din cadrul sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului, elevii și profesorii participanți se vor familiariza cu patrimoniul natural al zonei. La Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului se vor desfășura secțiunile de concurs – fotoreportaj și proiecte de mediu. Această activitate se realizează cu sprijinul Colegiului Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului, Primăria și Consiliul Local Vadu Crișului.

La finalul activităților, elevii vor fi premiați pentru rezultatele obținute în probele de concurs.

Concursul se desfășoară cu sprijinul Asociației Leo Land Oradea, SC Partenerul Contabil SRL și SC CRISDECOR SRL.

Free stock image

Leave a comment