În dialog cu reprezentanți ai Parlamentului Europei: Informația în era AI

Aula Magna a Universității din Oradea s-a umplut, miercuri, 13 mai 2026, de elevi, studenți și cadre didactice, dornici că fie parte a proiectului „UniPE: Parlamentul European în dialog cu studenții”. În prezența directorului pentru birourile de legătură ale Parlamentului European din statele membre, Stephen Clark, și a organizatorilor, colegii acestuia de la București, a fost pus în discuție subiectul rolului și locului „informației în era inteligenței artificiale și a rețelelor sociale”.

Cei circa 200 de elevi și studenți care au luat parte la întâlnirea găzduită de Universitatea din Oradea au dovedit, mai cu seamă prin întrebările pe care le-au pus organizatorilor, că sunt cu adevărat interesați de teme precum: viitorul democrației în Uniunea Europeană, dreptul la liberă exprimare, libertatea presei, combaterea discursului incitator la ură sau viitorul rețelelor sociale în epoca AI.

În deschiderea evenimentului, prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș a vorbit despre oportunitățile pe care Uniunea Europeană le oferă studenților, mai cu seamă prin intermediul mobilităților din programul Erasmus. „Internaționalizarea este, la Universitatea din Oradea, un proiect asumat”, a spus prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, adăugând că dezbateri precum cea din seria UniPE „contribuie la demolarea stereotipurilor, a dezinformării, a tot ceea ce înseamnă politici care încearcă să submineze unitatea europeană”.

Șefa Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, Mădălina Mihalache, i-a provocat pe tineri la discuții sincere, acestea fiind, în opinia ei, „baza democrației”. „Parlamentul European acționează pentru a se asigura că limitează dezinformarea, fără a prejudicia libertăți fundamentale, precum este aceea de exprimare”, a subliniat Mădălina Mihalache.

Directorul pentru birourile de legătură ale Parlamentului European din statele membre, Stephen Clark, a remarcat evoluția pozitivă a Oradiei, față de acum 14 ani, când a vizitat pentru prima oară orașul, considerând că aceasta este una din consecințele pozitive ale apartenenței României la Uniunea Europeană. Stephen Clark a vorbit despre valorile comune Uniunii Europene subliniind că atacurile „brutale” la adresa acesteia, din ultima perioadă, vizează tocmai slăbirea acestor valori. „Pe termen lung, sunt vizate: încrederea noastră în aceste valori, încrederea în sistemul Uniunii Europene, în democrație și în viitorul nostru comun”, a spus directorul pentru birourile de legătură ale Parlamentului European cu țările membre. Stephen Clark i-a invitat pe cei tineri să nu rămână indiferenți, deoarece „democrația funcționează doar dacă ești informat și implicat”, a spus el. „Majoritatea românilor simt că sunt expuși, zilnic, la dezinformarea în masă. Cetățenii sunt conștienți că trebuie să facem ceva, iar eu pot să vă asigur că Uniunea Europeană e implicată în a rezolva problema. Parlamentul European a elaborat deja o serie de norme menite să asigure libertatea de comunicare, libertatea presei și să combată dezinformarea”.

Matei Vrabie, de la asociația Funky Citizens, le-a prezentat celor din sală o analiză detaliată a intervențiilor făcute cu ajutorul boților, mai ales în campania electorală. Matei Vrabie afirmă că, în numai două zile, a identificat peste 1.000 de conturi false create de AI, conturi care au devenit inactive la scurt timp după alegeri. „Să fiți sceptici, să vă puneți întrebări în legătură cu conținutul la care sunteți expuși și, mai ales, să gândiți critic, atunci când sunteți în social-media”, a îndemnat reprezentantul Funky Citizens.

Elevii și studenții prezenți în sală au pus zeci de întrebări. S-au dezbătut subiecte precum: cine monitorizează informațiile de pe rețelele de socializare și conținutul social media, libertatea de exprimare, identificarea conținutului creat de AI, intervenția autorităților în cazurile legate de manipulare și fake-news etc.

La final, Răzvan Szabo, din partea Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, le-a prezentat elevilor și studenților oportunitățile de care ei pot beneficia de pe urma apartenenței, în calitate de cetățeni, la Uniunea Europeană: locuri de muncă, burse, stagii de practică, participarea la activități de voluntariat, finanțări etc., invitându-i să profite de toate acestea.

Sursă: BCUO

Leave a comment