Noi reglementări privind portofoliul profesional al personalului didactic

Ministerul Educației a modificat cadrul normativ prin care este documentată activitatea profesorilor din învățământul preuniversitar. Noua Metodologie-cadru privind elaborarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic, publicată în Monitorul Oficial pe 8 mai 2026, introduce reguli, termene și responsabilități pentru unitățile de învățământ și pentru personalul didactic.

Portofoliul profesional reprezintă totalitatea documentelor referitoare la activitatea profesională, didactică și de învățare pe tot parcursul vieții — studii și calificări, activitate la clasă, materiale didactice realizate, activități extra și cursuri de formare profesională. Metodologia introduce și conceptul de „e-portofoliu”, adică varianta digitală a acestor documente, stocată pe platforme instituționale, în cloud sau pe suporturi fizice.

Conform metodologiei, portofoliul profesional trebuie organizat în cinci secțiuni: date personale și de identificare profesională; activitatea de predare-învățare-evaluare; activități complementare; managementul clasei; dezvoltarea profesională și evoluția în carieră. Documentele incluse trebuie ordonate strict cronologic.

Fiecare școală trebuie să își creeze propria procedură pentru gestionarea portofoliilor profesorilor, în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a Metodologiei — adică până la începutul lunii iulie 2026. Această procedură trebuie să stabilească unde se depun portofoliile, dacă sunt pe hârtie sau în format digital, când se actualizează, cine are acces la ele și cum sunt păstrate și arhivate. Procedura trebuie aprobată de conducerea școlii, comunicată tuturor profesorilor și publicată pe site.

Portofoliul profesional devine un instrument central în evaluarea carierei didactice și va fi analizat în multiple contexte: la examenul național de definitivare, la examenul de acordare a gradelor didactice II și I, la evaluarea performanțelor profesionale finalizată prin acordarea calificativului anual, în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic, la inspecțiile școlare, la evaluarea externă a calității educației realizată de ARACIP, precum și la acordarea de gradații, distincții și premii.

Metodologia face o distincție clară între portofoliul profesional, care include componentele ce reflectă activitatea didactică propriu-zisă (proiecte de lecție, materiale didactice, instrumente de evaluare), și dosarul personal al cadrului didactic, care reprezintă totalitatea documentelor administrative, gestionat de unitatea de învățământ în calitate de angajator. Cele două sunt complementare, dar nu se suprapun.

Metodologia a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 392 din 8 mai 2026.

Free stock image

Leave a comment