Bihorul descoperit prin Erasmus

Studenții internaționali, aflați la Universitatea din Oradea în cadrul programului Erasmus+, au participat vineri, 22 mai, la o excursie complexă de studiu, menită să le dezvăluie natura unică și patrimoniul istoric al județului Bihor.

Programul s-a derulat pe traseul: Oradea – Șuncuiuș – Zece Hotare – Roșia – Meziad – Oradea, oferindu-le studenților străini momente solicitante, dar și foarte plăcute. Studenții din echipa de voluntari Erasmus a Universității din Oradea s-au implicat și ei pentru a asigura buna desfășurare a excursiei.

Ziua a început cu un mic dejun, organizat în Șuncuiuș. Această primă oprire le-a oferit participanților ocazia de a face cunoștință cu frumusețile naturale ale regiunii. Studenții străini au primit informații despre peștera Vântului, cea mai lungă peșteră din România, și au făcut o scurtă vizită la izbucul Izbândiș.

La următoarea oprire importantă, în comuna Roșia, studenții Erasmus au avut ocazia să descopere patrimoniul cultural și istoric al regiunii. A fost vizitată moara de apă din localitate, aflată în funcțiune de peste un secol, iar participanții au primit explicații despre
structura și modul de funcționare al acesteia.

După prezentările culturale, grupul și-a continuat traseul în mijlocul naturii și a participat la o drumeție prin peisajele spectaculoase ale regiunii. Deși solicitantă din punct de vedere fizic, plimbarea le-a oferit participanților amintiri plăcute datorită panoramelor unice și aerului curat.

La finalul acestei excursii intense, dedicate naturii și culturii, grupul de studenți internaționali s-a întors la Oradea, în cursul serii.

Sursă: BCUO

Leave a comment