Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (FIRISPSC) lansează, chiar din această toamnă, un nou program de studiu licență: Communication and Emerging Media.
Înscrierile pentru noua specializare, căreia i-au fost alocate 50 de locuri, au și început, în sesiunea de admitere din iulie 2026. Toate locurile sunt la forma de învățământ cu taxă, iar aceasta este de 4.500 de lei, pentru anul universitar 2026-207.
Prof. univ. dr. habil. Gabriela Goudenhooft, directorul Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării al FIRISPSC spune că inițiativa a aparținut chiar studenților. „În mod firesc, ei sunt mai receptivi și mai interesați de noile media și de noile tehnologii, astfel că studenții de la Jurnalism ne-au cerut să modernizăm curricula, să o aducem mai aproape de noile forme de comunicare. Ne-a ajutat foarte mult și decizia ARACIS de a autoriza două noi programe: Media Digitală, respectiv Comunicare și Media Emergente”.
Limba de predare la Communication and Emerging Media va fi engleza. Pentru că programul de studiu a fost, după cum spune prof. univ. dr. habil. Gabriela Goudenhooft, solicitat și de studenți străini veniți la Jurnalism prin intermediul burselor Erasmus.
Programul de studiu, Communication and Emerging Media, vine în întâmpinarea celor care își doresc să practice ocupații la modă precum: creator de conținut sau influencer, dar oferă perspective foarte bune și tinerilor care visează să devină purtători de cuvânt, specialiștii în rețele sociale, experți în noile media sau, de ce nu?, comunicatori în cadrul instituțiilor europene. „Am vrut să facem o ofertă atractivă tinerei generații. Dacă noile media de comunicare au un asemenea succes, de ce să nu fie ei cu adevărat profesioniști, să aibă o calificare în acest domeniu?” – explică prof. univ. dr. habil. Gabriela Goudenhooft, adăugând că departamentul pe care îl conduce ia în calcul ca, în curând, să își extindă oferta educațională și cu un master în comunicare.
Noua specializare propune viitorilor săi studenți atât noțiuni de presă „clasică”, cât și deprinderi utile în comunicarea modernă. În programă se regăsesc materii ca: storytelling, comunicare și industrii creative, comunicare vizuală și platforme digitale, campanii în media digitală, branding în social media etc. „Noi îi încurajăm pe viitorii studenți să se înscrie și la Jurnalism și la Communication and Emerging Media. Unele materii sunt comune, deci examenele le vor fi recunoscute și astfel, plătind doar o jumătate din taxă, pot deveni profesioniști desăvârșiți. Vor avea două diplome de licență, obținute în domenii complementare de activitate”, subliniază prof. univ. dr. habil. Gabriela Goudenhooft.

Pentru ca noii comunicatori să aibă deprinderi practice cât mai solide, directorul Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării a făcut apel la colegii săi, cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației ori de la Facultatea de Arte. Aceștia îi vor învăța pe studenții de la Communication and Emerging Media cum să lucreze cu cele mai noi device-uri, cum să creeze un site, ori să facă design grafic sau prelucrare de imagine. „Toate acestea pentru că ne dorim ca noul program de studiu să pună accentul pe deprinderile practice pe care le vor dobândi studenții”, a mai subliniat prof. Goudenhooft.
Sursă portret prof. univ. dr. habil. Gabriela Goudenhooft: BCUO