Chiar dacă sunt în vacanță, mai mulți studenți, membri ai Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea (SAS-UO) au ținut să participe la atelierul Cum să-ți antrenezi creierul pentru performanță.
Întâlnirea, dedicată dezvoltării personale și performanței, susținută de trainerul Ioana Ștefănică, i-a familiarizat pe studenți cu tehnici și strategii pentru îmbunătățirea capacității de concentrare și a memoriei, gestionarea stresului și creșterea performanței, atât în mediul academic, cât și în viitoarea carieră profesională.
Participanții și trainerul lor au abordat, într-un dialog viu și plin de interes, teme precum: obiceiurile care contribuie la sănătatea și performanța creierului alimentația, mișcarea, somnul, timpul petrecut în natură, învățarea continuă, utilizarea inteligentă a inteligenței artificiale, importanța poeziei și a creativității, gestionarea gândurilor și rolul relațiilor sănătoase și al unui scop în viață.
„Mesajul central a fost unul puternic; performanța nu e un talent înnăscut, ci rezultatul obiceiurilor construite zi de zi. Creierul poate fi antrenat, protejat și dezvoltat prin alegeri conștiente, făcute încă din tinerețe, și prin dorința permanentă de a învăța. Îi mulțumim Ioanei pentru prezentarea inspirațională și informațiile valoroase, precum și studenților pentru implicarea și participarea activă care au transformat atelierul într-o experiență deosebită. Sperăm ca ideile discutate să le fie utile studenților noștri, atât în parcursul universitar, cât și în viața personală și profesională. Împreună continuăm să construim o comunitate de tineri pregătiți să-și valorifice potențialul și să-și dezvolte competențele pentru viitor”, a declarat, din partea SAS-UO, ș. l. dr. ing. Mihaela Novac.
Sursă: BCUO