Aceasta este tema Vacanței Biblice (VBS) de anul acesta, organizată de Biserica „Speranța” Ștei la Casa de Cultură a orașului în perioada 20-24 iulie 2026, unde pot participa toți copii cu vârsta între 4 și 12 ani.
Această temă este una dintre cele mai actuale și, în același timp, una dintre cele mai vechi teme ale Bibliei: relațiile. Pe parcursul acestei săptămâni nu vom vorbi doar despre prietenie. Îi vom conduce pe copii într-o călătorie prin cele mai importante relații ale vieții. Copii vor învăța despre relația lor cu Dumnezeu, cu ei înșiși, cu familia și cu anturajul.
Dinozaurii, aventura, jocurile și provocările vor stârni curiozitatea copiilor și îi vor invita într-o experiență de neuitat. Totuși, adevărata expediție nu va avea loc printre vulcani, fosile și jungle, ci în inimile lor. Ei vor avea ca parteneri de călătorie diferite personaje biblice precum: Zacheu, Estera, Iosif, David și Ionatan, Daniel și prietenii lui.

„Fiecare generație de copii crește într-o lume diferită. Se schimbă tehnologia, metodele de învățare, jocurile, limbajul și provocările pe care le întâmpină. Există însă un lucru care nu se schimbă niciodată: fiecare om a fost creat de Dumnezeu pentru a trăi în relație. Relația cu Creatorul său și relațiile cu oamenii din jur reprezintă unele dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le-a oferit omului încă de la creație.
Astăzi, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de relații autentice. Deși comunică mai mult ca orice altă generație, mulți dintre ei se simt tot mai singuri. Cunosc ce înseamnă conexiunea la internet, dar au nevoie să redescopere valoarea conexiunii dintre oameni. Sunt înconjurați de informație, dar au nevoie de modele. Sunt conectați la ecrane, dar tânjesc după persoane care să îi asculte, să îi înțeleagă și să îi iubească.
În fiecare an, înainte de a alege tema Vacanței Biblice, ne rugăm și căutăm să înțelegem care este unul dintre adevărurile de care generația copiilor de astăzi are cea mai mare nevoie. Nu alegem o temă pentru că este atractivă sau ușor de transpus în jocuri, decoruri și activități. Credem că fiecare VBS trebuie să răspundă unei nevoi reale din viața copiilor și să îi conducă spre adevărurile neschimbătoare ale Bibliei – Cuvântul lui Dumnezeu”, spune Adina Costa, una dintre coordonatoarele activității.
prof. ALEXANDRA BOLDOR
Sursă imagine: fototeca Alexandra Boldor