După trei decenii la catedră, continui să cred că profesorul nu poate rămâne același de la o generație la alta. Copiii se schimbă, iar noi trebuie să învățăm, să ne adaptăm și să găsim mereu alte căi de a ajunge la ei. În articolele mele publicate pe www.iTeach.ro, www.schoolbit.ro, www.didactic.ro, www.ovidan.ro  am vorbit despre dorința de a aduce în clasă activități noi, atractive și plăcute, care să le lase copiilor amintiri frumoase despre școală. Parcursul meu este strâns legat de Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Oradea, școala în care astăzi predau și în care, cândva, am fost elevă.

De aici pornește și întrebarea: Prin ce poate un profesor să îi inspire pe ceilalți?

Cred că prin curajul de a încerca, prin disponibilitatea de a se adapta şi de a învăţa continuu  precum şi prin capacitatea de a transforma învățarea într-o experiență pe care copilul dorește să o trăiască.

Primul meu reper: copilul învață atunci când este implicat

Un fir constant al activității mele este jocul didactic.La clasa pregătitoare, jocul nu este o pauză de la învățare, ci poate deveni chiar forma prin care copilul descoperă, întreabă, rezolvă și înțelege.

În articolul „Zece jocuri cu lipici la clasa pregătitoare” am prezentat activități integrate la Comunicare în limba română și Matematică și explorarea mediului, construite pentru a stimula curiozitatea și implicarea copiilor.Aceeași direcție se regăsește și în resursele digitale realizate, precum rebusul online pentru clasa I, construit în jurul textelor „La bunici”, „La mare” și „La munte”, folosit pentru exersarea comunicării și a receptării mesajului.

Ideea pe care aș transmite-o colegilor este simplă: Nu trebuie să alegem între învățare și joc. Putem construi învățare prin joc. Un copil implicat afectiv este mai curios, mai prezent și mai dispus să încerce.

Al doilea reper: lecția devine mai puternică atunci când disciplinele se întâlnesc

Încerc frecvent să depășesc granițele rigide dintre discipline. O poveste poate conduce spre explorare științifică, lectura poate continua prin matematică, iar jocul poate dezvolta vocabularul, atenția și cooperarea.

Un exemplu este activitatea clasei a II-a B, în care am combinat lectura literară, explorarea științifică și jocul matematic, oferindu-le elevilor ocazia de a realiza transferuri între domenii și de a înțelege lumea mai unitar.

Pentru mine, un principiu rămâne esențial: Copilul nu învață lumea pe discipline. Copilul descoperă lumea ca întreg. De aceea, și lecția trebuie să creeze contexte în care lucrurile se leagă.

Al treilea reper: copiii trebuie să facă, nu doar să asculte

Îmi plac activitățile în care elevii construiesc ceva: un obiect, o poveste, un rebus, un lapbook, o experiență sau chiar o echipă. Proiectele de tip lapbook, realizate de elevii clasei a II-a B, sunt un astfel de exemplu. Copiii au desenat, au scris, au decupat, au organizat informații, și-au împărțit responsabilitățile și și-au prezentat rezultatele.

În cadrul programului „Școala Altfel”, elevii au lucrat în echipe inclusiv pentru pregătirea unor rețete. Au avut sarcini, ingrediente, etape de lucru și criterii de evaluare, iar la final copiii și părinții au oferit feedback.

Toate acestea susțin o convingere importantă: Copilul reține mai ales ceea ce trăiește.

Al patrulea reper: elevul trebuie să aibă voce

Mă interesează nu doar ce au învățat copiii, ci și cum s-au simțit, ce le-a plăcut, ce i-a surprins și ce ar dori să mai facem.De aceea, feedbackul este prezent frecvent în activitatea clasei.La finalul unei activități din „Săptămâna Verde”, cei 22 de copii au folosit câte o bilă verde pentru a spune ce au învățat sau ce le-a plăcut.Într-o lecție de recapitulare la Comunicare în limba română, activitățile de citire, vocabular, rebus și cartogramă s-au încheiat cu întrebări de reflecție: Ce mi-a plăcut? Ce am învățat? Cu ce gând plec mai departe?Pentru mine, aceste momente îi ajută pe copii să devină conștienți de propria lor învățare.

Al cincilea reper: școala și familia trebuie să formeze o echipă

Un alt element important al activității mele este relația cu părinții.

Am încercat să transform ședința tradițională cu părinții într-un spațiu de dialog și colaborare: prin jocuri de cunoaștere, discuții la un ceai sau o cafea, chestionare, exerciții de reflecție și feedback reciproc.

Într-o astfel de întâlnire, părinții au primit mesaje motivaționale, au formulat rezoluții și le-au comparat cu răspunsurile propriilor copii.

Scopul este același: construirea unei relații bazate pe încredere și pe un obiectiv comun — binele copilului.

Nu putem construi educația copilului unii împotriva celorlalți. O construim împreună.

Al șaselea reper: școala trebuie să lase amintiri

La finalul clasei pregătitoare am privit anul nu doar prin prisma conținuturilor parcurse, ci mai ales prin lucrurile pe care copiii și le vor aminti:

jocurile de pe covor, activitățile din grădina școlii, muzica, poveștile, ritmogramele și muzicogramele, jocurile de rol, calendarul zilei, activitățile practice și micile bucurii comune.

Privind retrospectiv, trei cuvinte au devenit esențiale pentru mine: ÎNVĂȚARE. CREȘTERE. ÎMPREUNĂ. Ele rezumă, de fapt, filosofia mea de clasă.

Ce cred că poate inspira din experiența mea?

Nu cred că ceilalți profesori trebuie să reproducă exact activitățile mele.

Mi-ar plăcea însă să rămână cu câteva întrebări:

· Cum pot transforma o sarcină obișnuită într-o experiență?

· Cum pot introduce jocul fără să pierd obiectivul învățării?

· Cum pot lăsa mai mult loc vocii copilului?

· Cum pot implica părinții ca parteneri, nu doar ca spectatori?

· Cum pot crea în clasă un mediu în care copiii să vină cu bucurie?

Poate că acesta este modul în care un profesor îl inspiră pe alt profesor: nu oferindu-i un model de copiat, ci provocându-l să își pună propriile întrebări.

În loc de concluzie

După fiecare generație rămân caiete, fotografii, proiecte și diplome. Dar cea mai importantă măsură a muncii unui profesor este ceea ce rămâne în copil:

curiozitatea de a afla, curajul de a încerca, bucuria reușitei, puterea de a lucra împreună și încrederea că școala poate fi un loc în care este văzut, ascultat și valorizat.

Dacă ar trebui să spun într-o singură frază prin ce încerc să inspir, aș spune:

Încerc să transform învățarea într-o experiență cu sens, iar clasa într-un loc în care copilul crește prin bucurie, curiozitate și împreună cu ceilalți.

Și poate că, până la urmă, profesorul care inspiră este profesorul care continuă, la rândul său, să se lase inspirat de copii.

P.S. Mulţumesc cu recunoştinţă tuturor celor care m-au inspirat pe parcursul meu profesional de până acum!

prof. înv. primar MONICA DORINA TOADER,

Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Oradea

Sursă imagini: fototeca Monica Toader