Învățarea este autentică doar atunci când fiecare parte iese din relație mai bogată decât a intrat. Aceasta a fost ideea centrală a conferinței „Învățarea autentică – un model pedagogic de simbioză educațională”, susținută de prof. univ. dr. habil. Florica Orțan, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității din Oradea, în cadrul ceremoniei „Profesorul care inspiră – Ziua Educației Bihorene”. Intervenția doamnei Orțan a deschis seria luărilor de cuvânt din prima parte a ceremoniei.

Evenimentul a avut loc miercuri, 7 octombrie, în Sala Amfiteatru a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, și a fost organizat de Casa Corpului Didactic Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, cu prilejul Zilei Mondiale a Profesorilor.

De la idei inerte la sens

Prezentarea a pornit de la o întrebare simplă: Ce rămâne din învățare, după un test? Ca răspuns, prof. Orțan a invocat „ideile inerte” descrise de A.N. Whitehead – cele care pot fi reproduse, dar nu operează în viața celui care le-a învățat, căroera li se mai adaugă cunoașterea ruptă de context, sarcinile făcute doar pentru notă și învățarea fără sens personal.

Autenticitatea a fost descrisă din patru perspective: autenticitate personală, cea a lumii reale, autenticitate disciplinară și autenticitatea evaluării. Dna Orțan a subliniat că autenticitatea nu este o etichetă pusă pe o sarcină, ci apare în relația dintre elev, sarcină și lume. O activitate devine autentică abia când elevul o trăiește ca fiind reală, importantă și a lui, nefiind suficient ca profesorul să o declare astfel.

Metafora simbiozei a fost propusă ca idee integratoare – termen nu neapărat consacrat în literatura de specialitate, este o metaforă construită pe concepte precum parteneriatul cu beneficiu reciproc, comunitățile de practică și ecologia învățării. Modelul se sprijină pe cinci relații: elev – profesor, elev – disciplină, elev – elev, școală – comunitate și învățare – evaluare.

Au fost prezentate și opt principii, de la sens, problemă reală și deschisă și public real până la colaborare, ghidare calibrată, reflecție și evaluare integrată.

Rolul profesorului și dilema autenticității

Profesorul nu dispare din învățarea autentică, ci își schimbă rolul. Din sursă unică a cunoașterii, el devine model, însoțitor și partener de gândire, în logica ucreniciei cognitive: modelare, coaching, eșafodaj, articulare, reflecție și explorare, de la ghidare explicită spre autonomie.

Prezentarea a pus în discuție și „dilema autenticității”. Mai multă autenticitate aduce complexitate și poate suprasolicita un începător, dar ghidarea excesivă poate transforma sarcina într-un exercițiu dirijat. Soluția indicată este arta pedagogică a calibrării ghidării la nivelul elevilor și a retragerii ei la timp.

Evaluarea autentică a fost structurată în cinci întrebări, despre sarcină, contextul fizic, contextul social, produs și criterii. Instrumentele menționate sunt portofoliul, rubricile, prezentarea publică, jurnalul reflexiv și evaluarea între colegi. Exemplele de la clasă au inclus interviuri de istorie orală cu vârstnicii, un audit energetic al școlii, scrisori argumentative către autorități și proiecte de serviciu în comunitate.

Prof. Orțan a legat învățarea autentică și de viața democratică: elevii exersează a întreba, a delibera, a coopera, a contribui și a răspunde atunci când lucrează la probleme reale ale comunității și își prezintă public rezultatele.

Un eseu generic poate fi generat în câteva secunde, dar sunt mai greu de externalizat procesul, contextul și vocea elevului. Chiar și așa, autenticitatea singură nu garantează integritatea, iar aceasta trebuie însoțită de evaluarea procesului și de reguli clare privind folosirea AI.

Sursă portret: fototeca personală Florica Orțan