„Ce înseamnă pentru voi Oradea?” Întrebarea a inaugurat atelierul de scriere creativă și pictură, desfășurat în zilele 10 și 11 octombrie, amplasat în Piața Independenței, din cadrul FestiFall. Activitățile, jocurile, clipele artistice pentru publicul larg au fost gândite și concretizate de doamna profesoară de limba și literatura română, Mirela Tanc, o personalitate extraordinară care știe să metamorfozeze noțiunile plictisitoare de gramatică sau de literatură într-o veritabilă aventură, într-un fel de „Treasure Hunt” ce se axează pe imaginație, pe logica fiecăruia, spărgând toceala, învățatul cuvânt cu cuvânt.
Înainte să descriu atelierul, nu uit să mai consemnez faptul că doamna Mirela Tanc reprezintă dascălul din România finalist la „Global Teacher Prize awards 2021” (un premiu internațional anual în valoare de 1 milion de dolari, acordat de Varkey Foundation, în parteneriat cu UNESCO, spunându-i-se și „Premiul Nobel în educație”, fiind acordat unui profesor excepțional care a avut un impact remarcabil asupra elevilor săi și a comunității), care dă o semnificație distinsă, originală educației și disciplinei pe care o predă cu multă pasiune, într-un stil ce nu este clasic, ce nu presupune pagini încărcate de scris, de definiții-labirint.
Toposul creator, intitulat „Cu sufletul aici, cu visurile departe!”, a îmbinat literatura, comunitatea locală și explorarea spațiului. Mesajul de pe malul Crișului „Cu sufletul aici” a devenit o ancoră: deși suntem cu sufletul acasă, mintea și visurile noastre pot atinge stelele.
Prima activitate a fost deschisă de prezentarea unor oameni importanți al căror edificiu afectiv este Oradea, precum: Iosif Vulcan, Emeric Jenei, Rimanóczy Kálmán-fiul, Ana Blandiana, Mircea Cantor. Pentru a înțelege mai bine activitatea, las mai jos prezentarea fiecărei personalități capabile să schimbe lumea, reliefate sub formă de poveste, de ilustrații, de către doamna profesoară.
Iosif Vulcan – Descoperitorul de talente
Dacă Iosif Vulcan nu i-ar fi citit poezia și nu i-ar fi spus „Tu ești un talent!”, poate că astăzi nu am fi avut cel mai mare poet al României. Acesta este omul de cultură din Oradea care a creat revista Familia, publicând prima poezie a lui Mihai Eminescu. În februarie 1866, Iosif Vulcan a primit de la Cernăuți o scrisoare însoțită de mai multe poezii, semnate de Mihail Eminovici.
Redactorul Familiei a ales dintre ele poezia De-aș avea…, pe care a publicat-o împreună cu o notă redacţională: „Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trimise nouă, ne-a surprins plăcut.” Vulcan este şi „nașul literar” al celui mai important poet român, schimbându-i numele din Eminovici în Eminescu. Familia publică multe alte poeme ale lui Eminescu (O călărire în zori, La Heliade, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Junii corupţi), dedicându-i poetului, la moartea acestuia, un întreg număr – cel din 7 iulie 1889.
Emeric Jenei – Antrenorul de legendă
Emeric Jenei este legendarul antrenor de fotbal care a trăit și pregătit echipe la Oradea, ducând o echipă românească (Steaua) pe primul loc în Europa, în anul 1986. A obţinut cea mai mare performanţă a fotbalului românesc: cucerirea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti, pe 7 mai 1986, la Sevilla, în celebra finală cu F.C. Barcelona. Din iunie 2000, se retrage din activitatea de antrenor, fiind ulterior preşedinte al FC Bihor Oradea. A continuat să lucreze pentru Federaţia Română de Fotbal.
Rimanóczy Kálmán (fiul)
Gândiți-vă la el ca la un „jucător de Minecraft” din viața reală! El a proiectat cele mai spectaculoase clădiri din Oradea (cum ar fi Primăria sau Palatul Moskovits). Fără desenul și imaginația lui, Oradea nu ar fi arătat astăzi ca un oraș din povești. Kálmán Rimanóczy (fiul) a definit identitatea arhitecturală a Oradiei prin proiectarea unora dintre cele mai reprezentative clădiri publice și palate în stil eclectic, istoricist și Secession / Art Nouveau la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.
Ana Blandiana – Poeta cu povești magice
A fost odată o fetiță care învăța chiar la o școală din Oradea și care privea lumea prin ochelari mari. Îi plăceau atât de mult pisicile și poveștile, încât a creat cel mai faimos motan din literatura română – Arpagic, un motan năzdrăvan, vedetă în lumea animalelor. Ea ne-a învățat că din băncile unei școli din Oradea poți ajunge să scrii cărți iubite de copii din întreaga lume. Ea a început să scrie poezii chiar de pe băncile școlii din Oradea! Cu toate că s-a născut la Timișoara, în anul 1944 familia acesteia s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună.
A făcut școala la liceul de fete, actuala Școală Gimnazială „Oltea Doamna”, unde a fost invitată în 2019, la împlinirea a 100 de ani de la înființarea școlii, elevii având ocazia de a discuta cu poeta, de a-i adresa întrebări. În prezent are 84 de ani și este la fel de activă. Am întâlnit-o personal atât în anul 2019 la Oltea, cât și la numeroase lansări de carte la care participa, ultima fiind în decembrie, la București, la Târgul de carte Gaudeamus, ambele lansându-ne cărțile: dumneaei volumul de interviuri Poate poezia salva lumea?, iar eu auxiliarele didactice, apărute la editura Corint.
În 1980, Ana Blandiana publică volumul de versuri pentru copii Întâmplări din grădina mea şi îl inventează ca personaj literar pe motanul Arpagic. În 1988, aceasta publică un alt volum Întâmplări de pe strada mea, în care și l-a imaginat pe Arpagic purtându-se precum Ceauşescu. Volumul i-a adus o nouă interdicție din partea regimului comunist: „Interdicţia era pentru o poezie pentru copii şi care făcuse să se schimbe numele lui Ceauşescu în Arpagic, numele motanului în care îl parodiam pe Arpagic. Nu consideraţi că am făcut un act de curaj, cel mult se poate considera că am făcut un act de iresponsabilitate. Această poveste cu Arpagic este importantă nu pentru că am scris eu o poezie în care făceam băşcălie de Ceauşescu, ci pentru că reacţia publică a fost uluitoare. Cartea a dispărut din librării în câteva ore”, a declarat scriitoarea.
Mircea Cantor – Maestrul care îmbină tradiția cu moda mondială
Ce legătură există între o bunică din Bihor care coase la război și cea mai celebră casă de modă din Paris, Dior? Un artist deosebit din Oradea, Mircea Cantor! El a luat modelele tradiționale din Bihor (cum este cojocul binșenesc) și a creat o geantă de lux, Lady Dior, purtată pe marile podiumuri ale lumii. Pentru sediul UNESCO din Paris a creat o tapiserie uriașă numită Avioane și îngeri, cusută de meșteri populari. El a dovedit întregii planete că tradițiile din Bihor sunt la fel de valoroase ca piesele dintr-un muzeu de artă sau o prezentare de modă din Franța!
Mircea Cantor este un artist vizual român, născut în 1977 la Oradea. Creează instalații, sculpturi, fotografii, desene și lucrări video, explorând teme precum identitatea, libertatea, granițele, memoria și relația dintre om și natură. Trăiește și lucrează la Paris. În 2011 a câștigat prestigiosul Premiu „Marcel Duchamp”, una dintre cele mai importante distincții din arta contemporană franceză. Lucrările sale au fost expuse în muzee și galerii de renume, precum Museum of Modern Art și Centre Pompidou, fiind apreciate pentru îmbinarea poeziei vizuale cu reflecția asupra problemelor sociale și politice.
În continuare, transpun scriptic prima activitate, „Capsula Timpului”. Un șablon în formă de stea sau de lună ne-a dezmorțit gândurile și ne-a păstrat scurtele scrieri care evidențiază, din perspectiva proprie, ce înseamnă Oradea pentru noi. Formulări ca „Sufletul meu este aici când… și visul meu este să ajung…” au accentuat proiecțiile, reflecțiile fiecăruia cu privire la viitor. După ce ne-am așternut dorințele, plăsmuirile, speranțele, am pus șabloanele într-o capsulă-cutie, urmărind țelul ca toate aspirațiile noastre să se împlinească și să dăinuie în timp.
Următoarele activități au constat în pictură și design. În interiorul unei genți conturate pe o foaie, am putut crea, schița un model inspirat din elemente orădene, elemente tradiționale din Bihor, din natură, astfel, făurind, la rândul nostru, o poșetă „Dior”, asemenea celei realizate de Mircea Cantor. De asemenea, cei foarte interesați de limba română au putut rezolva fișe de lucru la gramatică și scrie texte.
Spre exemplu, redau ce minitextuleț am scris eu: „Sclipirile lunii brodau mici lăcrămioare pe ramurile copacilor, răscolite de vântul care le decupa siluetele asemenea unui craniu lipsit de carne, asemenea unei stofe descusute, ale cărei înflorituri se fărâmițau printre frunzele moarte. În căderea lină a coroanelor de petale, o veveriță zăcea pe o frunză uscată, privind în depărtare, spre viorelele cerului, ce păreau să împrăștie mireasmă și culoare printre norii diafani. Mica vietate se afla în căutarea ghindei fermecate, pierdute odată cu apusul soarelui, și se lăsa purtată de curenții atmosferici. O urmărea reminiscența tomnatică a razelor incandescente, aducătoare de ghinzi, de magie, de bucurie pământeană. Pe măsură ce clipele se scurgeau, noaptea căpăta înfățișarea unei obscurități eterne, căci dimineața întârzia să apară. Întunericul înghițea treptat cromatica vie a ghindei fermecate, iar totul se înfățișa șters, lipsit de strălucire. Veverița nu mai găsea nimic. Întreaga natură părea să se închidă în sine. Ghinda rămânea, în același timp, departe și aproape de mica viețuitoare, călăuzindu-i plutirea neîntreruptă… Fiind forța… Dar care?”
La finalul atelierului, am asistat la o expoziție plină de inovații, de desene creative, unice, ale elevilor de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna”. Am fost plăcut surprinsă de obiectele inventate de aceștia, expuse pe planșe vesel creionate. Cine a vrut, și-a prezentat creația în fața mulțimii de copii și trecători.
RIANA BOGDAN, clasa a XI-a,
CN Onisifor Ghibu, Filologie-Jurnalism
Fotogalerie: Riana Bogdan
