Joi, 22 octombrie, ora 11.00, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea găzduiește conferința „Elita transilvană în România interbelică”, susținută de prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș. Evenimentul face parte din Colocviile Muzeului Țării Crișurilor și are loc în Sala de conferințe a muzeului (str. Armatei Române nr. 1/A).
Organizatorii sunt Muzeul Țării Crișurilor și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea. Moderatori vor fi prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul muzeului, și prof. univ. dr. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea.
Conferința abordează integrarea rapidă a intelectualității ardelene în structurile administrative și politice de la București, precum și rolul modernizator al elitei transilvănene, formată în spațiul central-european. Cornel Sigmirean este autorul unor lucrări de referință despre intelectualitatea și elitele românești din Transilvania.
Intrarea este liberă, în limita a 150 de locuri.
Sursă portret Cornel Sigmirean: zi-de-zi.ro