Job shadowing în Letonia prin Erasmus+

Cel mai inedit mod de a cunoaște un sistem de învățământ este prin mobilitate de tip job shadowing. La școala din Mazsalaca am descoperit o îmbinare armonioasă dintre activitățile didactice și mediul înconjurător. Activitățile outdoor nu se limitează doar la disciplinele geografie, biologie și istorie. De asemenea aceste activități constituie o modalitate foarte bună pentru realizarea incluziunii: muncă în grupuri, colaborare, sarcini cu grad diferit de dificultate.

JJob shadowing la Mazsalacas mūzikas un mākslas pamatskola, Mazsalaca, municipiul Valmiera, regiunea Vidzeme, Letonia

Proiect Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000322904

Această experiență a început cu un moment artistic realizat pentru deschiderea activității Erasmus. Acesta a scos în evidență similitudini între cultura letonă și cea română legate de tradiții și vestimentație: element comun opincile.

 Printre activitățile observate a fost și identificarea nivelului de poluare pe baza lichenilor existenți pe trunchiurile copacilor. Copiii au fost grupați, au primit fișele de lucru, apoi doamna profesoară s-a asigurat că au înțeles ceea ce au de făcut: să numere diferite tipuri de licheni și să noteze. Cu cât numărul lichenilor este mai mic, cu atât poluarea este mai mare.

O altă lecție outdoor a fost realizată la mlaștina oligotrofă Purezers din proximitate unde a avut loc o activitate transdisciplinară: identificarea vegetației și a faunei, vizualizarea modului în care se formează cărbunii, identificarea relației de tip cauză-efect în mediul înconjurător.

Ziua a II-a a programului job shadowing a fost destinată înțelegerii modului de realizare a unei activități outdoor. Mai jos este prezentată învățarea prin joc: Joc de orientare „Povestea mileniumului”

Fiecare detaliu a fost pregătit cu minuțiozitate: alegerea subiectului, proiectare sarcinilor de lucru și finalitatea. Se ține cont de caracteristicile grupului: vârstă, nivelul de dezvoltare ontogenetică, coeziunea grupului, comunicarea într-o limbă străină, dezvoltarea competențelor IT dar și descoperirea culturii letone.

Pentru această activitate a fost realizată o fișă de lucru. Completarea ei a implicat: munca în echipă, colaborare în limba engleză, dezvoltarea competențelor IT și orientarea în teren.

Elevii au fost împărțiți în 4 grupe a câte 5 copii. Fiecare grupă a primit o hartă și o fișă de lucru. Au avut la dispoziție 1h 20 min. După acest timp, indiferent dacă au terminat sau nu toate sarcinile, copiii s-au întors la locul de plecare. În fișă au avut 7 sarcini care i-au făcut să învețe istoria locală și să se orienteze pe teren prin descoperire și colaborare. Toate grupele au reușit să rezolve cerințele. Au fost verificate fișele de lucru, s-a realizat o ierarhie pe locurile: I – 2 echipe; II – o echipă și III – o echipă. Copiii au fost răsplătiți cu diplome și dulciuri.

Activitatea s-a desfășurat la Castelul din Turaida. Am descoperit o legendă letonă despre Trandafirul din Turaida, o legendă despre integritate și stima de sine a unei fete Maija, descoperită pe câmpul de luptă, în secolul al XVII-lea, în timpul războiului dintre Suedia și Polonia. Maija a preferat moartea în locul dezonoarei, fiind înmormântată pe Dealul bisericii din Turaida, iar logodnicul ei a plantat un tei.

Învățarea prin activități non-formale s-a realizat printr-un atelier de creat bastoane, unde fiecare elev a învățat meșteșugul local prin crearea unui bastonaș care a fost pirogravat cu propriul nume. Pentru creare s-au folosit nuiele puse în apă fierbinte pentru a putea fi curățate și încovoiate sub forma dorită.

Descoperirea orizontului local a continuat cu o vizită la pista de bob Sigulda: Bobsleja un kamaninu trase “Sigulda”. Aceasta a fost descoperită la pas, admirând peisajul și interacționând.

Prin aceste activități s-a evidențiat faptul că incluziunea se poate realiza foarte bine prin activități outdoor și non-formale în timp ce se explorează orizontul local.

Am asistat și la activități în sala de clasă. Elevii au mers în cabinetul de geografie (la toate disciplinele elevii se deplasează la cabinete) unde au primit două atlase care i-au ajutat la descoperirea noțiunilor de hidrologie, precum și a hidrografiei din orizontul local. Laptopurile le-au adus din sala profesorală și după lecție au fost returnate. Lecțiile s-au desfășurat interactiv, folosind atât mijloace tradiționale cât și mijloace moderne. Elevii au învățat prin descoperire și profesorul i-a ghidat în procesul de învățare.

Am apreciat modul în care erau utilizate resursele existente în școală. În momentul participării școala era în plin proces de renovare, iar cartoanele rezultate de la diferite achiziții au fost utilizate la o lecție care a îmbinat grija pentru mediul înconjurător cu arta: copiii au reciclat și au creat o grădină de flori din carton în fața școlii.

Cunoașterea mediului înconjurător a fost îmbinată și cu activitatea fizică: în fiecare lună toți elevii fac activități de canoeing pe râul din proximitate, descoperind modificările cauzate de schimbarea anotimpurilor, precum și influența factorilor climatici asupra mediului.

În concluzie lecțiile outdoor și cele interactive determină elevii să participle activ la activități, iar procesul de învățare se realizează prin descoperire. Activitățile în grupuri mici ajută la integrare copiilor, precum și la creșterea coeziunii grupului.

prof. FLORICA CRIȘAN,

Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita

Sursă imagini: fototeca Florica Crișan

Leave a Reply