Parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei

Rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ. dr. habil. Viorel Bostan, a efectuat miercuri, 21 octombrie 2026, o vizită la Universitatea din Oradea. „Sunt fericit că am ajuns, în sfârșit, la Oradea”, a declarat acesta la întâlnirea cu rectorul instituției gazdă, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. Prorectorul pentru Relații Internaționale și Finanțe al universității de la Chișinău, dr. Daniela Pojar, a subliniat că a sosit momentul ca cele două instituții „să își dezvolte cu adevărat relațiile de parteneriat și colaborare”.

Întrevederea a avut loc în sala Consiliului de Administrație. Rectorul Constantin Bungău, alături de prorectorul prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș și de Carmen Buran, șefa Serviciului Departamentul Relații Internaționale, a prezentat oaspeților dezvoltarea Universității din Oradea, relațiile ei internaționale și digitalizarea întregii activități, de la administrație la predare și cercetare.

Rectorul Viorel Bostan a amintit etape importante din istoria Universității Tehnice a Moldovei, printre care fuziunea cu Universitatea Agricolă și cu universitatea din Cahul. Pentru ca universitarii din cele două centre „să se cunoască mai bine”, el a propus o ședință comună a Consiliilor de Administrație ale celor două universități.

Printre domeniile în care rectorul de la Chișinău își dorește o colaborare mai strânsă se numără mobilitățile academice, economia circulară, energiile verzi și designul, în special moda, arhitectura și construcțiile. „Am vrea să colaborăm și cu Școala Doctorală a Universității din Oradea”, a spus acesta, impresionat de numărul domeniilor de studii doctorale oferite aici.

Cei doi rectori au mai propus organizarea în comun de concursuri în domeniul științelor inginerești, al informaticii și al noilor tehnologii. Viorel Bostan a vorbit și despre nevoia de specialiști din mediul academic al Republicii Moldova, cadre didactice care, în opinia sa, ar putea fi formate la Universitatea din Oradea.

La încheierea discuțiilor, prof. univ. dr. habil. Viorel Bostan, din partea Universității Tehnice a Moldovei, și prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, din partea Universității din Oradea, au semnat „Acordul de Parteneriat” dintre cele două instituții de învățământ superior.

Rectorul Constantin Bungău și-a însoțit apoi oaspeții într-un tur al campusului, care a inclus Aula Magna, clădirea Rectoratului, Biblioteca și Centrul de Transfer Tehnologic. La Biblioteca Universității din Oradea, rectorul Viorel Bostan a lăsat în Cartea de Onoare câteva cuvinte de apreciere și speranță.

Sursă: BCUO

Leave a Reply