Am trăit la clasa a III-a B una dintre acele experiențe care îți reamintesc cât de frumoasă, surprinzătoare și plină de sens este meseria de dascăl. Totul a început cu o idee… Sau, mai bine spus, cu puterea exemplului!

În urmă cu ceva timp, studentele din anul al II-lea au susținut, în pereche, o lecție de Muzică și mișcare (MM). Se pare că acel model a prins rădăcini în mintea și în sufletul unor eleve. Mai târziu, la programul prelungit, două fetițe au ales, din proprie inițiativă, să rămână alături de o colegă pentru a o ajuta să își termine tema. Apoi, toate trei au ajuns la tablă, rezolvând împreună exerciții de adunare și scădere. Bucuria reușitei, satisfacția și recunoștința se citeau pe chipurile tuturor!

Din această experiență s-a născut o rugăminte neașteptată:

„Doamna, ne lăsați și pe noi să predăm împreună o lecție de Joc și mișcare?”

Răspunsul meu a fost, desigur, DA!

Recunosc însă că aveam în minte un cu totul alt scenariu. Activitatea „Elevul – profesorul colegilor” o plănuisem abia pentru anul viitor, în secvențe scurte, de 5–10 minute.

Dar copiii au propriul lor ritm de a ne depăși așteptările!

Iar miercuri, 11 noiembrie, cele două eleve de clasa a III-a B au susținut o oră întreagă de Joc și mișcare! Și nu orice fel de oră! Am privit cu uimire cum și-au construit activitatea, cât de creativ și de bine structurat au gândit fiecare moment, cum și-au împărțit responsabilitățile și cum s-au completat una pe cealaltă:

• jocuri variate, ingenioase și captivante
• muzică integrată firesc în activitate
• alternarea momentelor de lucru în bănci, în picioare și în fața clasei
• provocări care au stârnit curiozitatea și dorința de participare
• implicarea și coordonarea colegilor
• un moment de feedback, la final, asemenea unor adevărate cadre didactice

Totul cu naturalețe, entuziasm, responsabilitate și o uimitoare capacitate de organizare.

N-am cuvinte! Iar cine mă cunoaște știe că nu mi se întâmplă prea des.

Și, ca surpriza să fie deplină, am aflat că amândouă își doresc să devină învățătoare!

Le-am privit și m-am gândit că, dacă la doar 9–10 ani pot să pregătească și să susțină o lecție întreagă, să coordoneze o clasă, să trezească interesul colegilor și să transforme învățarea într-o experiență atât de vie, peste zece ani am putea avea, fără lipsă de modestie, două viitoare dascălițe extraordinare!

Astăzi, rolurile s-au inversat. Ele au predat, iar eu am învățat.

Am învățat că uneori trebuie doar să le oferim copiilor încredere, libertate și șansa de a ne arăta ce pot.Noi, profesorii, avem planuri pentru copii. Dar uneori copiii au planuri care ne depășesc imaginația!

Felicitări, dragele mele, Denisa şi Iasmina! Sunt tare mândră de voi!Poate că astăzi nu am asistat doar la o lecție de Joc și mișcare, ci la începutul a două vocații.

Și, totodată, am observat imediat cum i-aţi motivat pe colegi pentru a-şi dori să fie şi ei profesori pentru o oră.

prof. MONICA TOADER,

Școala Gimnazială Avram Iancu, Oradea

Sutrsă imagini: fototeca Monica Toader