Școala ca spațiu al bucuriei și al învățării cu sens

Am avut bucuria de a participa la un veritabil eveniment mediatic în peisajul învățământului bihorean. Doamna profesoară Monica Toader, de la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu”, și-a lansat volumul al doilea al lucrării ,,Călătorii în lumea educației / Jurnal de școală”, în prezența unor invitați speciali și a unui public generos, constituit din colegi ai domniei-sale părinți, absolvenți, rude, elevi și fani.

În prezidiu au luat locul dna Georgia Serte, director al CCD Bihor (cartea a apărut sub egida CCD Bihor, Didactica Militans), dna prof univ. dr. Carmen Berce, autoarea prefeței cărții, și dna directoare adjunctă a Școlii ,,Avram Iancu”, prof. Loredana Jurcan, gazdă a evenimentului.

Vom reveni în zilele următoare cu stop-cadre legate de intervențiile invitaților.

Până atunci, în avanpremieră, urmăriți un scurt extras din cuvântul doamnei Toader, care a fost și mediatorul evenimentului.

NATALIA CIUCIOIU, cls a XI-a,

Filologie-Jurnalism, CN Onisifor Ghibu Oradea

Foto: Alesia Hașaș

Leave a Reply