Magnum Opus

Ora de limba engleză din gimnaziu și liceu tind să o asociez cu imaginea unei singure profesoare, Sorina Comșa, căreia nu știu dacă i se potrivește mai bine tonul prietenos al englezescului Teacher sau respectul impus, parcă, de românescul Doamna profesoară.  

În ziua de azi, elevii tind să nu relaționeze prea mult cu profesorii, chiar dacă meseria ar fi, chipurile, de așa natură încât dascălii să aibă un impact semnificativ asupra personalității și viitorului elevilor. Mie, din fericire, pasiunea pentru limba engleză și temperamentul reflexiv mi-au deschis ușile spre un altfel de univers, mai cuprinzător, și prezidat cu atenție de o profesoară cosmopolită, altruistă și surprinzător de dedicată, poate până la excentrism. Unde colegii de clasă vedeau prea multe teme, lucrări și ascultări „la sânge” și exigențele lingvistice ale unui profesor umblat prin țări anglofone, eu vedeam corectitudine și tărie de caracter.

Unul dintre scopuri a fost să-mi lărgească orizonturile și să-mi alimenteze competitivitatea. Cum anume? Cu lucrările impecabile la olimpiadele naționale, lucrări pe care urma să le transform într-un fel de Magnum Opus-uri abia după mult efort susținut și multă lectură. Deși citisem mult, listei mele de lecturi s-au adăugat multe titluri, unele consacrate, altele obscure, împrumutate sau chiar dăruite de doamna profesoară, iar în ceea ce privește engleza propriu-zisă, m-a motivat, cu pasiune, determinare și ocazionala severitate justificabilă, să lucrez zilnic, uneori chiar în detrimentul orelor mai puțin importante din timpul programului, predate de profesori care ajunseseră să mă întrebe mereu „cum merge cu engleza”.

Andrei Rusu

Experiența mea mi-a dat de înțeles că nu am avut de-a face cu un simplu dascăl, ci cu un prieten și un mentor care m-a ajutat să mă dezvolt și mi-a influențat hotărâtor ideea de a urma Literele la facultate.

ANDREI RUSU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s