Anul trecut, am aflat de la profesoara de psihologie despre un concurs adresat adolescenților, pe teme legate de consumul și prevenția consumului de droguri. Concursul s-a desfășurat în luna martie și a reunit contribuții pe tema respectivă. M-am simțit îndemnată să particip deoarece am aflat de la cunoștințe apropiate despre o tragedie a unei mame care și-a pierdut într-un interval foarte scurt doi băieți, în imprejurări tragice, acestea având legatură cu consumul de droguri. 

Redau în continuare textul trimis de mine în concurs, cu speranța că voi reuși să semnalez o problema reală și poate să pun pe cineva pe gânduri, dacă se află în fața unei alegeri nefericite de acest fel.

Mesajul meu anti-drog

Fericirea, o trăire relativă și roditoare, care ne alimentează imaginația încontinuu, oferindu-ne o stare generală de bine. Însă ce ne facem atunci când acest sentiment se transformă într-o dorință?

Cu toții ne prefacem că suntem fericiți, însă ce ne facem atunci când totul se transformă într-o cursă tip Kentucky Derby, unde toți suntem animalele antrenate într-un concurs, miza fiind de a câștiga empatia și aprecierea oamenilor din jurul nostru, ghidați de către  aparențe înșelătoare și afirmații de fațadă?

Ce facem atunci când corpul nostru nu ne mai furnizează aceste doze de serotonină? Răspunsul este simplu: căutăm alt furnizor. 

Fericirea se află chiar în fața ta, în palma prietenului tău, promite senzații uluitoare nemaiîntâlnite de organismul tău, fericire sub formă de pulbere albă, injecție superficială în brațul tău firav, o simplă pastilă care face durerea să plece definitiv sau un singur fum inhalat care te face să uiți de toate grijile vieții cotidiene.

Mă consider o fire puternică, cu o putere mare de discernământ și care nu se lasă demoralizată de obstacole, fie ele minore sau majore. Însă nu toți suntem la fel – sunt conștientă de acest lucru; dovada vie o reprezintă mulți prieteni vechi, imaginea lor fiind asociată în mintea mea cu cea a unor simple cunoștințe în momentul de față, lucru care îmi displace, dar e ireversibil, ținând cont de punctul în care au ajuns datorită drogurilor. Își îneacă începuturi de depresie, anxietate socială, tulburări ale somnului și așa mai departe în consumul de substanțe.

Totul se schimbă, iar asta e inevitabil. Plimbările cu bicicleta devin plimbări cu mașina, ieșirile în parc devin ieșiri la terase, sucul devine cafea, jucăriile devin telefoane, cea mai mare durere pe care o puteai simți era o simplă lovitură la joacă, iar locul unde te simțeai cel mai sus era pe umerii tatălui tău. Suntem într-o continuă schimbare și trebuie să acceptam asta, însă exista o linie aproape invizibilă între schimbările normale în viața individului, enumerate mai sus, și cele care te duc într-un impas uriaș și într-o luptă continuă cu tine însuți și voința ta.

Această perioadă de pandemie, din punctul meu de vedere, a împins prea mulți tineri slabi de înger spre consumul de droguri, refuzând ajutor din partea părinților sau poate chiar a specialiștilor. Aceștia își îndreaptă atenția spre fericirea de moment, cu efecte care alterează funcțiile psihice, dând dependență.  A cere ajutor nu este o rușine!

Un proverb latinesc spune așa: Bonum vinum laetificat cor hominis (Vinul bun înveselește inima omului). Și cred că de aici putem deduce cu toții că nu contează de ce boală suferi, atâta timp cât o tratezi cu leacul potrivit, cel care te ajută, nu cel care te distruge.

Status: pozând fericit într-o lume pe nu o pot înțelege.

ALESIA GAVRIȘ