Revenim cu informații detaliate privind demersul Școlii Gimnaziale din Vernești, județul Buzău, prima și deocamdată singura instituție școlară din România cu amprentă de carbon zero, recent premiată la Gala Green Report.
Școala Gimnazială ,,N.I. Jilinschi” Vernești este implicată de multă vreme în activități vizând protecția mediului, în general, dar atingând și o serie de domenii educaționale întrepătrunse, precum: educația pentru o societate democratică, educația pentru pace, educație pentru sănătate, adică părți componente ale educației durabile.
Școala din Vernești este prima școală cu zero emisii de carbon din țară. Neutralizarea amprentei de carbon, prin compensarea emisiilor de dioxid de carbon, cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră, emise de Greentech SA, prima companie din Europa care a obținut pe piața voluntară certificate de carbon rezultate din activitatea de reciclare.
La nivelul școlii s-a stabilit un nou context, un nou mediu școlar inovator favorabil dezvoltării unui comportament caracteristic unor cetățeni activi, educați în sensul principiilor educației globale care susțin interdependența dintre societate, economie, politică și mediu.
Școala se dezvoltă și prin colaborarea cu parteneri relevanți, astfel încât să-și îmbunătățească capacitatea de a oferi elevilor săi capacitatea de a face față provocările lumii aflate în continuă schimbare, schimburi realizate și în cadrul Clusterului educațional EduNetworks Buzău.
Alte acțiuni notabile ale școlii includ gestionarea ța unui container metalic de tip SIGUREC primit în custodie, care are rolul de a colecta selectiv deșeuri de tip PET, sticlă și aluminiu, în curtea școlii. Instalarea acestei stații de colectare selectivă a fost determinată de conștientizarea în rândul comunității, inclusiv a elevilor și preșcolarilor școlii, a importanței protecției mediului pentru colectarea selectivă și valorificarea prin reciclarea deșeurilor și, nu în ultimul rând, pentru a evita impactul negativ asupra mediului al ambalajelor după ce acestea au devenit deșeuri. Au fost implicați toți elevii școlii, părinții acestora și mulți membri ai comunității, reușindu-se colectarea și valorificarea a unor sute de kg de PET-uri, peste 100 de kg de doze de aluminiu și 2 tone de sticlă. Elevii au primit puncte verzi care au fost folosite ca mijloc de motivare in diverse proiecte sau materii școlare opționale.
În școală s-a implementat Proiectul Internațional ,EAThink2015 – Învăţare globală pentru schimbare în EYD2015 şi mai departe: Angajamentul tinerilor europeni de la sere şcolare experimentale până la sisteme de alimentaţie sustenabile, aplicantul principal fiind Fundaţia ACRA – CCS din Milano, Italia, iar coordonatorul la nivel național Asociația Asistență și programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21.
În acest proiect, la nivelul școlii au fost implicați 400 de elevi, 250 de părinți, 120 de membri ai comunității, autorități în domeniu etc.

Iată câteva dintre acțiunile desfășurate: înființarea mini-proiectul Grădina școlară, inclusiv a serei școlare, derularea sub-proiectul Primii pași în agricultura de tip bio, derularea proiectului ,Din natură, din pământ, la cultură, la cuvânt, susținerea a 30 de ateliere referitoare la dezvoltarea durabilă în mediul rural, realizarea împreună cu profesorii și elevii din țările implicate a unei culegeri de materiale didactice privind protecția mediului, dezvoltarea durabilă și sustenabilitatea proiectelor de acest gen etc.
Școala din Vernești a implementat și Proiectul Internațional Empowering Young People for a Green Future, având ca scop încurajarea și stimularea tinerilor prin transmiterea informațiilor și instrumentelor necesare în vederea pregătirii lor, în calitate de viitori adulți, în spiritul dezvoltării sustenabile și să îi mobilizeze spre un tip de producție și consum durabil. Copii participanți: 250; adulți: 75. Proiectul a fost finanțat de Asociația ,Asistență și programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21, cu sprijinul organizației internaționale MIJARC World, prin programul Solidarity Fund.
Periodic, școala desfășoară activități de ecologizare în diferite zone ale comunei Vernești, pe văile râurilor Nișcov și Buzău. Au participat 300 de elevi, 50 de foști elevi ai școlii, zeci de părinți și alți membri ai comunității.
Aceste informații ne-au fost oferite de dna prof. Grațiela Petcu, responsabil al mai multor proiecte de acest fel.