Homeschooling-ul nu e autorizat în România

Printr-o adresă remisă de Direcția Generală Management, Resurse Umane și Rețea Școlară, Ministerul Educației face precizări privind sistemul de educare la domiciliu a copiilor.

Autorităților administrației publice locale, Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Inspectoratului Județean de Poliție li se reamintește faptul că, în situația în care constatată situații de abandon a cursurilor învățământului obligatoriu de către elevi, în favoarea homeschooling-ului, acest sistem educațional nu este recunoscut legal în România.

De asemenea, în situații cum sunt cele de mai sus, li se recomandă autorităților să informeze părinții cu privire la riscurile implicate de acest fenomen.

Elevii și copiii care se integrează în acest sistem, neautorizat să funcționeze în România, nu mai pot reveni ulterior, prin transfer, în unități de învățământ preuniversitar de stat sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.

Există și o solicitare de centralizare a datelor de acest fel, care se face completând formularul de la ACEST LINK, până în data de 7 februarie 2022, ora 14:00.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s