Marele risc al copiilor, nu doar în timpul lockdown-ului sau restricțiilor impuse de pandemie – îl reprezintă dependența de ecran. Copiii „generației Corona” sunt vulnerabili în contextul în care trebuie să stea izolați în casă și nu au cu cine socializa, atunci când părinții nu sunt atât de disponibili.

Dependența de ecran poate genera și alte dependențe. „Nu există încă studii pe generațiile lor, dar la nivel empiric, din ce am observat, sunt convinsă că acești copii vor fi mult mai vulnerabili când vor deveni adulți, pentru că trăiesc atât de devreme în dezvoltarea lor tulburări afective. Și asta îi vulnerabilizează”, apreciază psihologul Andreea Neagu.

Terapeutul Victoria Prooday spune că, în ciuda intențiilor bune ale părinților, generația copiilor moderni se erodează din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, e vorba de interacțiunea socială limitată. Avem multe de făcut, de aceea le oferim copiilor gadget-uri care să-i țină ocupați. Din păcate, gadget-urile au înlocuit plimbările în aer liber. În plus, tehnologia a făcut părinții mai puțin accesibili pentru interacțiunea cu copiii. Telefonul care „stă” cu cel mic în locul nostru nu îl va învăța să comunice. Creierul se aseamănă cu mușchii, care trebuie antrenați. Dacă vrei ca micuțul să meargă cu bicicleta, îl înveți. Dacă vrei să fie răbdător, trebuie să-l înveți să fie răbdător. Dacă vrei să comunice, trebuie să-l ajuți să socializeze, iar acest lucru se aplică tuturor abilităților.

În al doilea rând, am creat o lume artificială pentru copiii noștri, debordând de distracție nelimitată, în care aparent nu există plictiseală. Imediat ce copilul tace, alergăm să-l distrăm din nou, pentru că ni se pare că nu ne îndeplinim datoria de părinți. Trăim în două lumi diferite: ei în „lumea distracției”, noi în „lumea muncii”. De ce nu ne ajută copiii în bucătărie? De ce nu-și strâng jucăriile? Aceasta este o muncă monotonă care antrenează creierul să funcționeze în timpul îndeplinirii îndatoririlor plictisitoare. Este același „mușchi” de care avem nevoie pentru a învăța la școală.

În fine, accesul fără limite la tehnologie a transformat gadget-urile în bone gratuite pentru copiii noștri. Doar că acest ajutor vine cu niște costuri. Plătim cu sistemul nervos al copiilor noștri, cu atenția și capacitatea lor de a amâna satisfacția dorințelor. Viața de zi cu zi în comparație cu realitatea virtuală este plictisitoare. După mai multe ore de realitate virtuală, copiilor le este tot mai dificil să proceseze informațiile în clasă, pentru că sunt obișnuiți cu nivelul ridicat de stimulare pe care îl oferă jocurile video. Copiii nu sunt capabili să proceseze informațiile cu un nivel mai mic de stimulare, iar acest lucru le afectează negativ capacitatea de a rezolva problemele academice.

Tehnologia ne distanțează emoțional de copii și de familiile noastre. Accesibilitatea emoțională a părinților este principalul nutrient pentru creierul copiilor. Din păcate, ne privăm treptat copiii de acest lucru.

MARIANA GAVRILĂ