Finanțări prin Fondul Științescu


La Liceul Tehnologic Unirea Ștei, un maistru mecanic, îi va îndruma pe liceeni să realizeze conversia de la motor termic la electric a unui Logan. Un grup de profesori de la Liceul Teoretic Constantin Șerban din Aleșd împreună cu elevii lor vor fabrica săpunuri și creme bio. La Buntești, o învățătoare vrea să îi ajute pe copiii din comună să exploreze lumea roboticii și a programării cu ajutorul kit-urilor LEGO.

Aceste inițiative educaționale, dar și multe altele, au fost alese prin concurs de un juriu independent format din persoane cu experiență în diverse domenii corelate cu științele exacte. Concursul de proiecte a fost lansat pe data de 22 decembrie 2021, la care au concurat 19 aplicanți cu idei dintre cele mai diverse, care au vizat îmbunătățirea educației STEM. Dintre acestea, 15 proiecte educaționale vor fi finanțate cu 106.400 lei prin Fondul Științescu Oradea – ediția a IV-a.

Activitățile sunt gratuite și se desfășoară în acest an în perioada martie – iunie în mai multe orașe, comune și sate din județul Bihor, toate având ca scop să facă știința mai atractivă pentru copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani. Lista completă a activităților finanțate se găsește aici.

Programul este implementat la nivel local de Fundația Comunitară Oradea și Centrul EUROPE DIRECT Oradea, finanțat de Romanian American Foundation, susținut de Federația Fundațiile Comunitare din România, cu sprijinul donatorilor individuali și al finanțatorilor locali: Vernicolor, Fundația Elena Neagu, Golde Oradea, Qubiz, Decitex RO, VPK Packaging Salonta, Creatopy, Smartware, Sema Express, Nidec Oradea, Inter Broker de Asigurare, Vulcri, Accesa.

O cronică a programului, noutăți din proiecte, precum și fotografii de la ateliere le veți găsi pe pagina web oradea.stiintescu.ro sau pe pagina de Facebook a Fondului Științescu Oradea.

CONT:
TEODORA ALBITER, manager proiecte, e-mail: teodora@fundatiacomunitaraoradea.ro, tel. 0743 899 901

SCHOOL Bit vă va prezenta în serial o parte din proiectele câștigătoare din cea mai recentă sesiune Științescu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s