La șezătoare

În acest articol mi-am propus să evidențiez tradițiile, folclorul și portul tradițional al locuitorilor de pe Valea Crișului Repede, mai exact din satul natal Aștileu, sat aparținând comunei Aștileu, comună din județul Bihor.

Fiind atât o fiică a satului, cât și profesor învățământ primar în satul natal, Aștileu, am încercat mereu să surprind și să aduc în actualitate tradițiile acestui sat minunat. În serbările școlare și activitățile extrașcolare mi-am propus mereu subiecte de șezătoare, având sprijinul necondiționat atât al părinților, cât și al bunicilor elevilor mei. Aceștia ne-au sprijinit dăruindu-ne costumele populare purtate de copii, obiectele populare folosite la șezătorile desfășurate cu copiii și textele vechi de pe vremea bunicilor și străbunicilor lor.

Pentru început, îmi propun să descriu în câteva rânduri portul popular al acestor meleaguri. Cămășile bărbătești aveau pieptar, nasturi colorați și pumnari strânși. La fel și spăcelul femeiesc. Cămășile bărbaților erau împodobite cu dungi, iar cele ale femeilor au guler rotunjit destul de îngust și erau împodobite cu modele florale cusute sau tăiate. Peste cămașă, bărbații purtau labreu negru cu două buzunare în față, iar femeile labreu din catifea.

Femeile purtau poale din pânză de cânepă sau de in. Poalele croite din șapte coți aveau ciur și colțișori mai mici ca cei de pe șterguri. În față, peste poale se purta o zadie din glot sau din catifea cu motive florale cusute pe margine. Sub poale,  în loc de furou, se purtau niște poale mai scurte și mai strâmte.

În continuare voi prezenta câteva elemente de folclor, elemente cuprinse de mine în programele extrașcolare desfășurate în cariera mea didactică sub forma unor șezători din mijlocul satului Aștileu.

După cum se cunoaște, folclorul cuprinde producțiile muzicale, coregrafice și literare, create de oameni în cursul secolelor. El este un rod al înțelepciunii colective. Creațiile folclorice au caracter sincretic, colectiv și anonim. Studierea atentă a folclorului din raza comunei Aștileu, ca parte componentă a celui din așezările de pe Valea Crișului Repede, a felului cum reflectă viața și mediul în care trăiesc oamenii, ne conduce la constatarea unor caracteristici specifice determinate de modul de viață din satele comunei și din zonă. Creațiile folclorice locale abordează o mare varietate de teme, constituindu-se într-un adevărat cod al comportamentului oamenilor, al educării etice și estetice al acestora. Ele redau cu multă dibăcie în imagini artistice, de o deosebită frumusețe, dragostea de neam și glie, dragostea de frumos și respingere a urâtului, dragostea față de muncă și hărnicie, de promovare a curajului și optimismului, de încredere în victoria dreptății, iubirea părinților și a aproapelui, ajutorarea celor aflați în nevoie, de apreciere justă a binelui și răului etc.

În programele mele având ca temă șezătoarea am abordat tema doinei . În satele comunei, doinele sunt numite hore. Hora îl însoțește pe om în toate împrejurările. Ea este veșnic tânără și nu moare niciodată. Hora redă în imagini artistice, sugestive, modul de viață al oamenilor, suferințele și speranțele lor, tristețea și bucuria, dragostea și dorul de cei dragi și de locul natal. Ele au fost îndrăgite și cinstite de-a lungul vremurilor de oamenii care le cântau, le horeau. Oamenii din comuna Aștileu iubesc toate horele, pentru că toate sunt ale lor. Urmărim acest aspect în versurile următoare: Cui nu-i sunt dragi horele / Bată-l supărările! / Că pe mine nu m-or bate / Că eu le iubesc pe toate / Și horesc și zi și noapte / Și-oi hori până la moarte / Și bolile mi-oi hori / Pân-oi închide ochii.

Dragostea omului pentru cântecul horei este redat cu multă veridicitate prin versurile: Cine-a-ndălit horile / Meargă-n rai cu florile / Că horile-s stâmpărare / La omul cu supărare / Că și eu când mă supăr / Cu horile m-astâmpăr. Frumosul e o temă de altfel mult tratată în șezătorile desfășurate de mine împreună cu elevii. Frumosul face ca viața omului să aibă conținut. Explicația categoriei de frumos este redată în următoarele versuri culese de la bunicii elevilor din satul Peștere: Frunză verde măr mustos / Nu-i frumos cine-i fălos / Ce-i frumos cine-i sfătos / Cine nu-i de rele ros / Nu-i frumos cine-i semeț / Nici cine-i cu părul creț / Îi frumos cine-i isteț. Invidia este tratată și ea în folclorul din comună. Sunt sugestive versurile despre invidia dintre fete în următoarele versuri: Colo-n vale într-o vâlcea / Două fete se certa / Una mândră dar săracă, / Alta mândră, dar bogată. Fata bogată e convinsă că bădița o va lua de soție pentru că are boi, turmă de oi și fânaț mare cu iarbă. Să vedem replica dată de fata săracă din satul Călățea în următoarele versuri: Nu dă badea ochii mei / Că fac cât boii tăi / Nu dă badea gura mea / Pe toată averea ta. Alături de aceste versuri, la șezătorile satului un rol foarte important îl are și dansul din comuna Aștileu. La șezători oamenii dansau.

Dansul Higheghea este organizat de tinerii necăsătoriți. Odată căsătorit, tânărul chiar dacă participă la joc, el are doar statut de invitat. Dansul din comuna Aștileu este un dans mixt, pe perechi ce sunt dispuse într-un cerc sau repartizate liber. Ținuta dansatorilor, ritmul dansului, execuțiile tehnice, trecerile pe sub mână, mișcări feciorești, pași tropotiți, bătăi în pintene, bătăi în acord, pași vârf-toc, pași simpli, balansuri, pași de învârtire, pași încrucișați etc., imprimă dansurilor dinamism, frumusețe, spectaculozitate.

În concluzie, putem  arăta fără să greșim că programele desfășurate în cadrul șezătorilor din comuna Aștileu se integrează în mod armonios în cele din zonă, iar acestea în comori de neprețuit ale folclorului românesc. Pe plan local, șezătorile și-au adus o contribuție însemnată la formarea unor trăsături umane pozitive, ca hărnicia, cinstea, corectitudinea, buna-cuviință, înțelepciunea, prietenia, dragostea de muncă, de neam și glie, a speranței în victoria dreptății etc.

Sursă imagini: fototeca personală Sanda Cătană

Bibliografie:

Avram Alexandru și Godea Ion – Momente istorice din Țara Crișurilor, București, 1974

Dudaș Florian – Cartea veche românească în Bihor, sec.al XVI-XVII-lea, Oradea, 1977, Manuscrise românești medievale în Crișana, Timișoara

Ioan Todoca – Monografia Comunei Aștileu, Editura Treira, Oradea, 2003

prof. înv. primar SANDA CĂTANĂ,

Școala Gimnazială nr. 1, Aștileu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s