Colegiul a devenit galerie de artă!

În data de 21 mai 2022, Colegiul Național Onisifor Ghibu Oradea, în parteneriat cu ISJ Bihor, a fost gazda concursului județean Pictați cu noi, aflat în acest an la cea de-a XII-a ediție. Desfășurat pe durata a trei ore, în format fizic, cu atmosfera și rigoarea unui concurs, cu lucrări sigilate și doi supraveghetori în sala de clasă, competiția a fost o provocare și pentru elevi, și cu toate acestea subiectele primite au fost interpretate divers, în lucrările lor evidențiindu-se inventivitatea și originalitatea micilor artiști.

La concurs s-au înscris 99 de elevi din 24 de școli din Oradea și județul Bihor, iar lucrările au fost evaluate de către un juriu format din două cadre didactice de specialitate de la Liceul de Arte Oradea.

Vernisajul expoziției și festivitatea de premiere a concursului au avut loc în 30 mai 2022, de la ora 15:00, în sala festivă a Colegiului Național Onisifor Ghibu Oradea, unde elevii, alături de părinții și prietenii lor, au putut vedea pe panourile expoziționale creațiile tuturor participanților, s-au bucurat împreună de atmosfera de sărbătoare pe care a îmbrăcat-o un astfel de eveniment. La acest festin și-au adus contribuția și cinci eleve care au dansat individual spre încântarea publicului numeros.

Fotogalerie: HARRIS WALLMEN

Au fost premiați un număr de 47 de elevi și 19 dintre ei vor mai avea o surpriză, aceea de a-și vedea lucrările expuse pe un mijloc de transport din Oradea. Mulțumim pe această cale conducerii OTL pentru implicarea în promovarea creațiilor acestor minunați elevi.

Ne bucurăm că am putut relua acest concurs județean după doi ani de întrerupere datorită situației pandemice, acest concurs fiind destinat elevilor din învățământul preuniversitar din judeţul Bihor, care nu beneficiază de olimpiadă școlară în Calendarul olimpiadelor MEN, asemenea elevilor de la liceele de artă. Ținta concursului a fost aceea de a promova și mediatiza aptitudinile artistice și creativitatea elevilor care învață să trăiască în frumusețe și armonie cu tot ceea ce îi înconjoară şi de a pune accentul pe dezvoltarea cunoştinţelor teoretice și practice din domeniul artistic-vizual, în vederea obţinerii unor rezultate personale deosebite.

Sursă fotogalerie: VIOLETA JĂHĂLEANU

Toate școlile partenere vor avea de câștigat o experiență valoroasă, ca rezultat al acestui concurs. În consecință, vom fi mai încrezători în a realiza împreună alte viitoare proiecte care vor ține vie campania de promovare a artelor plastice și vom extinde parteneriatele, ceea ce va duce la creşterea aprecierii în comunitate și facilitarea schimbului de experiență.

În concluzie, concursul va ajuta instituțiile noastre să devină active și vizibile pe scena actului educațional.

Prof. VIOLETA JĂHĂLEANU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s