Regina spadei

De 12 ani, MOL România acordă Premiile Mentor celebrând excelența în educație, munca susținută, efortul neîntrerupt și pasiunea unor oameni deveniți mentori, formând caractere și cariere de succes. Premiile Mentor continuă să recompenseze munca enormă a unor antrenori și profesori merituoși, care își dedică viața elevilor pe care îi inspiră  și conduc spre performanță.

SchoolBit vă prezintă în serial laureații ultimei ediții, zece la număr, din toată țara. Astăzi v-o prezentăm pe dna Alina Moţea Ciuculescu, în portretul pe care i l-au făcut cei din juriul Premiilor Mentor pentru excelență.

Este prima femeie care a câștigat un concurs de spadă în România și a contribuit semnificativ la popularizarea acestei ramuri sportive în rândul femeilor. A fost medaliată cu argint și bronz la Campionatele Mondiale Militare cu echipa de spadă și floretă și a câștigat Cupa României la spadă de cinci ori. A făcut parte din prima echipă națională de spadă a României, iar în 1990 a câștigat Campionatul Național de spadă. Ca antrenor al Asociației Club Sportiv Stesial, în decursul a 12 ani, a pregătit peste 300 de sportivi, obținând peste 500 de medalii la concursuri importante, cel mai de seamă rezultat fiind obținut de Alexandra Predescu, care a devenit campioană mondială la spadă feminin cadeți individual (Tashkent, 2015) și vicecampioană europeană la spadă feminin juniori individual (Soci, 2018). Alina Ciuculescu a antrenat echipa națională de spadă cadeți feminin, care a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de scrimă de la Soci (2018). Pe lângă activitatea pe care o desfășoară la ACS Stesial, ea antrenează în prezent și echipele feminine de spadă cadeți, juniori și seniori ale Clubului Sportiv Dinamo București.

Aceste informații ne-au fost oferite cu generozitate de dl András Imre, director executiv al Fundației Pentru Comunitate, căruia îi mulțumim.

Artwork: Fundația pentru Comunitate

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s