Zeci de mii de copii ucraineni se află astăzi în România, alături de familiile lor, foarte mulți dintre ei trăind experiența devastatoare a războiului, frica permanentă pentru viața lor și a celor dragi.
În situații critice, amenințătoare la adresa vieții copiilor lor, se află sute de mii de mame, nevoite să părăsească Ucraina. Nenumărate cazuri au ajuns în atenția specialiștilor organizației Salvați Copiii (asistenți sociali, psihologi și mediatori culturali), iar unul dintre acestea descrie povestea Tatianei, mamă cu doi copii de 6 ani, respectiv, 1 an, care a părăsit orașul Odesa, preferând să vină în România. Când a început războiul, era acasă, iar când au început bombardamentele, nu a înțeles imediat ce se întâmplă: „Am crezut că sunt salve. Iar apoi mama mi-a zis că trebuie să găsim un loc sigur în care să ne adăpostim, Și am decis să plecăm la unchiul nostru, într-o altă localitate. Acolo am stat într-un subsol, fiindcă nu departe de casa în care trăiam erau lansate bombe din avioane. …Pentru că situația se agrava de la zi la zi, unchiul ne-a dus la granița cu Moldova și apoi am venit în România unde se afla sora mea. Când am ajuns aici, nu doream să stăm foarte mult timp, dar pentru că oamenii au fost buni cu noi și ne-au ajutat, am decis ca toți să rămânem aici.”
Salvați Copiii a organizat consultări cu 45 de copii ucraineni (7-15 ani) pentru a afla cum privesc ei prezentul și viitorul din perspectiva experienței lor dureroase, răspunzând la câteva întrebări. În exprimările acestora, au predominat cuvinte precum „război”, „rachete”, „moarte” sau „atacuri”.
Așa cum era de așteptat, cele mai mari temeri ale copiilor sunt legate de experiența bombardamentelor și a luptelor din satele și orașele în care trăiau. Chiar și acum când se află în condiții de siguranță, mulți dintre ei rămân cu gândul la cei dragi rămași în urmă, făcând față cu dificultate incertitudinilor: „Mă tem să nu moară tata.”, „Mă tem că vreo rachetă va nimeri în casa mea”, „Mă tem că Ucraina poate să nu mai existe.”
Ce ți-ai dori cel mai tare sau ce ai vrea să se schimbe?
Răspunsurile primite arată dorința copiilor de a vedea războiul oprit și de a putea apoi să se întoarcă în Ucraina: „Vreau să schimb războiul și oamenii, probabil, să fie mai buni.”, „Vreau ca nicăieri să nu fie război”. Unii dintre ei își doresc ca țara lor să fie învingătoare, iar pentru alții cea mai mare dorință este de a-și revedea tatăl.
Au fost și copii care și-au exprimat dorințe legate de viața din România, cum ar fi aceea de a învăța limba română, de a-și schimba prenumele sau alte dorințe specifice vârstei: „Vreau să fie sărbători zilnic, și zilnic să primesc cadouri”.
Ce îți place cel mai mult în România?
Parcurile și oamenii care i-au întâmpinat cu bunătate reprezintă răspunsurile cele mai frecvente la această întrebare. Unii dintre copii au spus că, în România, le place școala în care învață și noii lor prieteni.
Ce ai dori să transmiți copiilor din România?
Declarațiile copiilor ucraineni reflectă recunoștința față de modul în care au fost întâmpinați de colegii și prietenii lor din România. De asemenea, copiii ucraineni și-ar dori să ofere prietenilor români daruri specifice vârstei (jucării, dulciuri), dar și să împărtășească cu aceștia elemente ale culturii lor: de la cele gastronomice (borșul ucrainean fiind menționat în mod repetat) până la limba ucraineană. Au fost și opinii care indică faptul că unii dintre copiii ucraineni simt că situația și experiențele lor nu sunt pe deplin înțelese de copiii din România: „Să înțeleagă ce se întâmplă în lume.”
Persoană de contact:
Lavinia Varodi, coordonator program
e-mail: lavinia.varodi@salvaticopiii.ro
tel. 0721 329 101
Imagine: Războiul și eu – Olga (12 ani), copyright Organizația Salvați Copiii