Talentul, indiferent că se manifestă în domeniul literaturii sau într-un alt domeniu de creație, nu ține de o vârstă specifică și, adesea, dacă este cultivat, ajunge să articuleze o traiectorie existențială plasată sub semnul creației și al mistuirii personale în favoarea operei de artă. Există în cultura națională și în cea universală nenumărate exemple de creatori care au intrat în mentalul colectiv ca urmare a faptului că au ajuns să fie devorați de demonul creației, care nu au putut concepe ființarea în absența actului creator, oricât de solicitant – fizic, psihic, emoțional – este acesta.
Concursurile literare care se adresează elevilor, precum și taberele de creație au ca scop ultim – mărturisit sau nu – identificarea acelor mici creatori care, într-o formă sau alta poartă în ei – latentă – scânteia geniului ce poate alimenta o creație demnă de patrimoniul cultural universal. Tinere Condeie, concurs național de creație literară cuprins în Calendarul Activităților Educative Naționale 2022, se dorește a reprezenta într-un anumit fel, prin modalitatea de concepere a secțiunilor și a etapelor, acea nuielușă magică cu ajutorul căreia se identifică adevăratul talent, acela care poate să alimenteze în mod constant condeiul, să îl convingă cu ușurință să prezinte aventuri nemaiîntâlnite, unice prin originalitatea lor, prin viziunea pe care o propun asupra universului, prin personajele pe care le aduc în prim-plan, prin lumile imaginare – posibile – pe care le aduc în fața cititorilor.
În cursul lunii mai a acestui an a avut loc etapa județeană a concursului Tinere Condeie, juriul fiind alcătuit, conform regulamentului, din cadre didactice din învățământul preuniversitar, profesori de limba și literatura română și membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Ne-au făcut onoarea de a face parte din juriul concursului scriitori din prim-planul vieții literare și culturale din țara noastră, și anume Ioan Simuț – membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj și Ioan F. Pop – membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Arad.
Au fost înscrise în concurs și jurizate creații literare la toate cele patru secțiuni ale concursului: poezie, proză, dramaturgie și eseistică, iar cele mai bune lucrări au fost trimise spre jurizare la etapa națională.
Ca urmare a jurizării desfășurate la nivel național, patru elevi din județul Bihor, ciclul liceal, au obținut premii la această etapă a concursului, iar trei dintre ei s-au calificat pentru a participa la tabăra de creație care se va desfășura la Cozia, în județul Vâlcea, în perioada 22- 27 august anul curent.
Ca urmare a jurizării desfășurate la nivel național, patru elevi din județul Bihor, ciclul
liceal, au obținut premii la această etapă a concursului, iar trei dintre ei s-au calificat pentru a
participa la tabăra de creație care se va desfășura la Cozia, în județul Vâlcea, în perioada 22- 27
august anul curent.
Laureații concursului, din județul Bihor, sunt: locul I – Porțan Antonia, Colegiul Național Octavian Goga, Marghita, prof. coord. Bârza Manuela; locul III – Ardelean Alexandru, Colegiul Național Mihai Eminescu, Oradea, prof. coord. Dumitraș Monica; Cioară Alexia, Liceul Teologic Baptist Emanuel, Oradea, prof. coord. Fildan Mihaela; mențiune – Mateaș Alexia, Colegiul Național Iosif Vulcan, Oradea, prof. coordonator Negruț Margareta.

Avem convingerea că dintre elevii premiați în cadrul acestui concurs unii se vor regăsi în revistele de profil, iar prin efort susținut vor reuși să confirme talentul și să dea glas în mod expresiv propriilor trăiri și puteri imaginative.
În zilele următoare vom publica în serial câteva din textele care le-au adus premii acestor talentați elevi bihoreni.
Sursă imagini: fototeca personală Alin Ștefănuț
prof. dr. ALIN ȘTEFĂNUȚ,
inspector școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare