Fabrica de nihilism

Zi de zi, de la nouă la cinci mă despart de suflet

Și purced în al meu parastas la cimitirul cu acoperiș din fier forjat

Unde singurul meu dumnezeu este un ucigaș rece și calculat

Fiecare respirație a sa mă trage mai tare de jug.

Înconjurat de o armată de indivizi neantizați

Mă scârbesc la metamorfoza mea într-un instrument funcțional

Pentru niște lorzi feudali, de fetișismul banilor ghidați

Forța materială care ne îneacă pe toți este complexul industrial.

Dar va veni o zi când fațada va crăpa

Iar oamenii onești vor spune: „Lumea-i a mea.”

Iar ordinea dialectică se va învârti peste acești mârșavi

Căci, încă de la geneza universului, maestrul este cel dintâi dintre sclavi.

MARCU BĂCILĂ

Sursă portret: fototeca personală Marcu Băcilă

Acest poem, semnat de Marcu Băcilă, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Emanuil Gojdu, Oradea, ne-a fost încredințat de dna Diana Popa, profesoara de Limba română a lui Marcu, inspector de specialitate pe județul Bihor, căreia îi mulțumim.