Teama de eșec

Am stat un pic și am reflectat temeinic asupra celor 12 ani de școală,  în care am schimbat trei etape – primar, gimnazial și liceal, două colegii naţionale, am avut o doamnă învăţătoare, două doamne diriginte și peste 100 de colegi de clasă.

M-am întrebat cu ce m-am ales dupa 12 ani de tocit băncile colegiilor și am ajuns la concluzia că am rămas cu câteva lucruri: să scriu, să citesc, să învăț, să gândesc logic, să mă formez, să mă definesc, să îmi dezvolt spiritul estetic și artistic, să iau examene și… cu foarte puține prietenii adevărate.

Totodată, am intrat în contact cu o sumedenie de informaţii din toate domeniile; informații pe care le-am descâlcit cu trecerea timpului, și așa am rămas cu o bază a inteligenței, temelia pe care mi-am construit inteligenţa și cultura.

Şcoala a avut drept scop principal construirea imaginii generale despre lume, din care fac parte și formulele matematice, și radicalii, și operele literare, și moleculele, şi domnitorii, şi vulcanii, și munții cu râurile curgătoare, şi multe alte lucruri.

Cu alte cuvinte, pe scurt, cultura generală este cu ce rămânem după 12 ani de școală.

Am învățat că la școală accentul este pus pe notele din catalog. Din clasele primare suntem învățați că valoarea noastră este asociată cu notele noastre. Dacă avem note, medii mari, merităm să fim lăudați, apreciați. Dacă nu avem note, medii mari, sigur „nu am depus suficient efort, nu ne știm prioritățile”, deci nu merităm să fim lăudați, apreciați.

În concuzie, dacă ai 10, ești un produs reușit al sistemului!

Trist este că ceea ce nu se vede este faptul că, sub ambalajul acestui produs, sub toate notele mari, este un copil fragil, pe punctul de a ceda. 

Cu timpul, am învățat că notele nu te definesc, că nu arată nimic despre tine; examenele nu îți testează capacitatea de a face conexiuni logice, nu testează nici cum îți funcționează mintea. Uneori notele sunt date chiar arbitrar.

Așa că de ce punem atât de tare accentul pe note și medii?

Încă am momente în care prefer să nu îmi exprim opinia, ca să nu risc „o lebădă” sau „un scăunel”! 

Exact asta este problema: se lucrează cu copii cu note mari, premianți, deși unii dintre ei nu au încredere în ceea ce sunt sau pot fi ei, sunt incapabili să susțină un speech sau să aibă o opinie personală.

Nu observăm că toți copiii au talent la ceva. Nu există copil care să nu simtă plăcerea de a face ceva anume. Unii sunt buni la muzică, unii la desen, alții la matematică, alții la istorie, alții la vorbit, alții la a scoate esențialul din orice.

Nu contează în ce domeniu ai talent, contează doar să-ți hrănești și să-ți antrenezi talentul. Cred cu tărie că cel mai mare bine pe care poți să-i faci unui elev este să-i hrănești talentul, să nu-l lași să se stingă, deoarece talentul este poarta tinerilor spre succes.  

Știm că fiecare elev se dezvoltă și evoluează diferit, atăt mental, emoțional, cât și social; totuși, în școală, eșecul nu are ce căuta! Înseamnă rușine.Școala ne pregătește să fim perfecți, să nu greșim niciodată!

Dar cum rămâne cu efectele adverse ale unei astfel de abordări? Primul efect advers este frica de eșec, o stare negativă pe care unii elevi o trăiesc continuu. Astfel, ajung ca această frică să îi paralizeze, să îi blocheze, deoarece frica înseamnă încordare, iar încordarea duce la ezitare.

La această frică se adaugă și imaginea unor colegi dinozaurieni, care abia așteptau să te sfârtece atunci când greșeai, nicidecum să te ajute să faci mai bine pe viitor. 

Ce am învățat eu în acești 12 ani de la colegii mei? Să îmi fie frică să greșesc când trebuia să răspund, să prefer să nu răspund când mi se pune o întrebare dacă nu sunt 100% sigură de răspuns, să nu îmi dau cu părerea, pentru că cineva din clasă va râde sau te va batjocori, să nu am încredere în mine și în capacitățile mele.

Ne gândim ce vom face după absolvire – normal, dacă vom lua bacul. Unii ne îndrumă la lucru, alții la facultate, deși mii de absolvenți nu își găsesc drumul nici după absolvirea facultății, pentru că nu o fac din plăcere; o fac din mândrie, din dorința de a mai sta pe spatele părinților încă trei – cinci ani, sau doar pentru că așa au fost îndrumați.    

Trist este faptul că, mii de tineri se raportează doar la examene și își finalizează studiile fără să vină cu ceva special. Avem o sumedenie de absolvenți mototoliți prin examene, fără gândire proprie sau inițiativă.

Realitatea este că mulți dintre acești tineri nici nu ar avea ce să caute pe băncile facultăților! 

Așa că, dragi elevi, sfatul meu este să faceți alegerile care vă fac pe voi fericiți, nu alegerile despre care ați auzit că ar fi bune pentru voi. Fiți conștienți de valoarea voastră, nu vânați note care nu sunt pe merit, nu insistați pe ideea că notele mari arată că sunteți merituoși.

Dragi părinți și profesori, încercați să puneți atâta presiune pe copii cât pot duce, explicați-le ce au greșit și ce anume pe viitor să facă mai bine și de ce e important să evolueze. Învățați-i să se iubească!

Nu puneți elitismul înaintea fericirii unui copil!

ANDREA BEATRIX PODARU,

clasa a XII-a, Filologie-Jurnalism, CN Onsifor Ghibu Oradea

Sursă portret: fototeca personală Andrea Podaru

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s