SCHOOL Bit și Paperless, cele două noi platforme digitale ale Casei Corpului Didactic Bihor, au intrat în al doilea an calendaristic. Ambele răspund unor exigențe și imperative impuse de realitatea comunicațională actuală.
Ele nu vin să înlocuiască, ci să complinească formula clasică, livrescă, tipărită, ca suport al traficului intelectual scolastic al județului Bihor. În acest sens, popularitatea celor două medii – oricât de vag și superficial ar suna acest termen – este într-o creștere notabilă, cu atât mai remarcabilă cu cât deocamdată materialele de aici nu sunt preluate în oglindă de platforme de socializare, deci nu exploatează potențialul de diseminare al acestora.
În plus, caracterul divers, modern și contemporan al acestor contribuții – care nu se revendică de la o din păcate prea împământenită limbă de lemn specifică jargonului profesional, ce riscă să facă nefrecventabile ideile emanate din școală – îndeamnă la lectură și inspiră în egală măsură nu doar alți profesori, ci și elevi, părinți și organizații.
Paperless vine în siajul SCHOOL Bit, reiterând unele materiale mai spectaculoase din punct de vedere vizual și adresându-se mai ales unui public cu nostalgia cuvântului tipărit. Layout-ul acestuia repetă formatul periodicelor tipărite, oferind un feeling de Galaxie Gutenberg, dar fără irosirea de material fizic – hârtie, în speță, și cerneluri tipografice – și fiind apelabil instantaneu, preluând așadar cele mai bune calități din ambele lumi – printată și digitală.
În cele peste 13 luni de la lansare, au fost postate peste 500 de contribuții, marea majoritate semnate de profesori care își completează în acest fel portofoliul personal profesional. Un număr în creștere de cadre aleg să publice pe această platformă fără să existe acea miză de tip Publish or perish, inerentă condiției de cadru didactic, dar din care rezultă nu o dată materiale oțioase, care nu fac decât să rostogolească un conținut vetust și indigest.
Postările sunt grupate pe categorii (în ordine alfabetică, acestea sunt următoarele: Concursuri, Contribuții, Cărți și biblioteci, Ecologie, Eseu, Evenimente, Expoziții, Ministerul Educației, Portrete, Puncte de vedere, Știri, STEM, Vacanțe și tabere). Arhiva poate fi accesată ușor, printr-un buton Search, aflat în dreapta sus pe pagina de titlu.