Nimic interesant în facultățile din România?

Probabil că majoritatea elevilor consideră că în România nu există condiții atât de bune de studiu față de alte țări. Mulți absolvenți spun că au ales facultățile de peste hotare pentru un viitor mai bun. În acest sens, am vizionat un videoclip de pe platforma YouTube, al unei vloggerițe, Ilinca Mihordea, care este studentă în anul doi în cadrul Facultății  de Business si Relații Internaționale din Amsterdam.

În acest videoclip, Ilinca ne oferă câteva informații despre alegerea făcută, dar și motivul pentru care nu a luat in considerare facultățile din România. Am spicuit câteva din afirmațiile acesteia.

„În prima parte a videoclipului m-am gândit să vă spun despre experiența mea, în ideea de a vă face o imagine mai concretă despre cum este viața în străinătate, în postura de studentă. Vreau să vă enumăr câteva dintre motivele principale pentru care mi-a plăcut foarte mult facultatea din Olanda și de ce aș recomanda-o.

Aspectul principal care mi-a plăcut la facultate în sine a fost faptul că am putut să întâlnesc foarte mulți oameni noi, din țări diferite, de exemplu Brazilia și Coreea. Am reușit să fac cunoștință cu atât de mulți oameni străini care aveau păreri diferite și povesti de viață incredibile, la care nu m-aș fi așteptat niciodată.

Recunosc că în România există foarte puține oportunități, care de cele mai multe ori nu sunt rentabile, față de multe alte țări. Aici în Olanda am dat de foarte multe oportunități, precum burse, programe diverse pentru studenți etc.

Eu am terminat liceul la Colegiul Național Ion Neculce din București și am foarte mulți prieteni care au optat de exemplu pentru Universitatea Politehnică sau ASE (Academia de Studii Economice din București) și multe alte facultăți, dar condițiile din facultățile din România nu se vor ridica niciodată la cele de peste hotare – sau cel puțin aceasta este realitatea din prezent.

Consider că facultățile din străinătate sunt excelente, deoarece îți deschid niște uși incredibile, la care nu te-ai fi putut aștepta, pe când în România de multe ori sunt inexistente. Aș fi putut alege cu lejeritate oricare dintre facultățile la care colegii mei au optat  să meargă, dar niciodată nu m-am gândit să aleg să studiez la o facultate din România. Pot spune că nu am găsit multe lucruri interesante în facultățile din țara noastră.

Ultimul motiv pentru care am ales să studiez la această facultate a fost faptul că profesorii le acordau timpul necesar fiecărui student în parte. De asemenea, mă bucură că avem profesori tineri care au răbdare și se străduie ca fiecare dintre noi să înțelegem ce ni se predă de fiecare dată, față de profesorii din România care ajung să predea până la vârsta de 80 de ani.

Așadar, mă bucur foarte mult pentru alegerea făcută si vă recomand si vouă, elevilor, să luați in considerare această variantă, care pe mine m-a făcut să-mi schimb total percepția asupra întregului învățământ”.

Puteți să urmăriți podcast-urile Ilincăi Mihordea pe canalul său de YouTube.

Acestea sunt opiniile Ilincăi; în ce mă privește, consider că există suficiente rațiuni pentru ca un absolvent român să studieze în patrie. Câteva motive solide pentru care majoritatea covârșitoare a absolvenților de liceu aleg facultățile din România sunt apropierea de familie, costurile accesibile, dar și absența șocului cultural. Vă invităm ca, înainte de a alege o facultate, să cântăriți bine variantele pro și contra.

SARA GAVRIȘ

Sursă portret: fototeca personală Sara Gavriș

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s