Ora de cultură și tradiții românești

Începând din anul școlar viitor, în școli și licee s-ar putea introduce o nouă disciplină, care să încurajeze conservarea valorilor și tradițiilor poporului român, potrivit unui proiect de lege depus la Camera Deputaților.

Dacă acest proiect va fi adoptat, fiecare elev, din clasa I până într-a XII-a, ar urma să studieze disciplina Ora de cultură și tradiții românești, o dată pe săptămână, indiferent de specificul școlii sau profilul liceului pe care îl urmează, inclusiv la școlile profesionale, seminariile teologice sau liceele militare.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 prevede că „la articolul 46, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2*1) cu următorul cuprins: (2*1) Disciplina „Ora de Cultură și Tradiții Românești” se predă pe tot parcursul învățământului preuniversitar după programa școlară și manuale elaborate și aprobate pentru această disciplină.

Pentru profesori sunt prevăzute cursuri de perfecționare, astfel încât să aibă competențele și capacitatea de predare a noii discipline.

Pentru a intra în vigoare, acest proiect de lege trebuie să treacă de camerele Parlamentului și să fie promulgat de Președintele României.

Sursă imagine: fototeca personală Alexandru Sanislav

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s