În cadrul parteneriatului educațional grădiniță – familie, prin intermediul proiectului local inovativ Culoare și parfum de toamnă, în colaborare cu colega mea, Ramona Hus, la finalul primului modul școlar, am creat un context propice pentru cultivarea în rândul copiilor a dragostei față de folclor în general, față de bogăția și frumusețea tradițiilor și obiceiurilor specifice toamnei din zona în care locuiesc.
Modul de organizare a evenimentului s-a bazat pe comunicare, cooperare și colaborare în construirea unor relații pozitive între familie și grădiniță pe un sistem comun de valori, ceea ce are un efect benefic asupra preșcolarilor. Fiecare părinte a răspuns pozitiv la scrisoarea de intenție prin care am anunțat marele eveniment, contribuind cu materialele necesare atingerii obiectivului educațional, și anume redescoperirea și promovarea valorilor tradiționale strămoșești prin implicarea preșcolarilor în diverse activități legate de tradițiile locale.

În 20 octombrie 2022, începând cu ora 10,30, părinții „ștrumfilor” din grupa mijlocie A au participat la o activitate comună care s-a desfășurat în curtea grădiniței sub forma unor ateliere bazate pe tradiții populare.
Ostrovul viilor a presupus culegerea ciorchinelor de struguri de pe vița-de-vie, separarea boabelor și presarea acestora pentru a obține mustul, dulcele suc de struguri savurat pe nerăsuflate de gurițele celor mici. Claca la cucuruzi a invitat la culegerea știuleților de porumb de pe tulei și la sfărâmarea cucuruzilor cu ajutorul morjolăului, în timp ce au intonate cântecele învățate anterior la grădiniță. Atelierul de artă florală a permis preșcolarilor să devină designeri florali pentru o zi, aranjând cu măiestrie fire de crizanteme, tufănele și alte plante specifice toamnei în bostani decupați, obținând astfel aranjamente decorative pentru căminul lor.
Cămara toamnei a fost completată de borcane cu compoturi și murături pregătite de bucătarii veseli, prin respectarea rețetelor tradiționale ale bunicilor. Etichetele personalizate au înfrumusețat borcanele pline cu roadele de toamnă, realizate cu multă bucurie și dragoste pe parcursul zilei.
Frunzele au fost adunate în coșare mari de către preșcolari, folosind mături și gleble, fiind astfel curățată curtea grădiniței de micii gospodari, dar nu înainte de a se întinde pe covorul natural, sub o ploaie de frunze uscate.
Părinții au avut ocazia să împărtășească copiilor cum își confecționau jucării din materiale culese din natură: frunze, castane, ghinde, diverse fructe și legume, astfel că atelierul de meșterit jucării a fost plin pe parcursul întregii zile de copii care s-au bucurat de arici, omizi, roboți, și noi creații nemaiîntâlnite.
Și pentru ca întregul an să fie unul îmbelșugat, copiii au realizat pentru căminul lor sticluțe „Sporul casei”, care semnifică în tradiţia românească o casă bine gospodărită de oameni harnici, ce aduce asupra acelui cămin belsug şi prosperitate. Acestea au și un rol decorativ prin așezarea pe straturi a multitudinilor de semințe din toate roadele pământului, de culori și forme diverse.

Hora jucată cu veselie și voie bună în bătătura grădiniței a simbolizat uniunea parteneriatului familie – grădiniță, contribuind alături de celelalte ateliere la creșterea interesului preșcolarilor pentru tradiții, la dezvoltarea respectului față de valorile tradiționale autentice și în același timp la creșterea calității învățământului prin promovarea unor teme noi, inovative în contexte în care familia devine participant activ în sprijinul copilului la nivelul procesului educativ.
prof. LIANA ARDELEAN
Grădinița cu Program Prelungit nr. 52, Oradea
Sursă imagini și artwork: fototeca personală Liana Ardelean