Tu, dor!

Da, eu dor, tu dor(i), el doare. Cam așa sună uneori numele meu. Sunt Tudor și am 13 ani, vârstă cu noroc, nu-i așa? Da, așa este, doar că norocul încerc să mi-l fac singur și de asta dor câteodată…O „dor” pe mama, pe tata, pe fratele meu și uneori mă „dor” pe mine.

Sunt la vârsta marilor căutări. Caut un stil vestimentar, caut o gașcă, apoi caut să am o atitudine, mă caut pe mine, pentru că… Ghici ce? Sunt un copil timid și de aceea  îmi dau seama că încă mai am multe de căutat. Sunt doar la inceput de drum. Prieteniile credeam că înseamnă totul și din cauza asta uneori am cam uitat de mine.

Revin, că deja de atâta căutare am pierdut firul.

Da, am nevoie de o  „Ariadnă” care să mă ajute să mă scoată din labirintul acesta care se numește adolescență. Îmi amintesc acum o temă pe care ne-o dăduse la română dira, prin clasa a V-a, cândva, în care mi se cerea să găsim „monstrul cu care ne luptăm în labirintul vieții” (Eram  la lecția cu Tezeu și Minotaurul). Pe atunci nu am înțeles prea multe din acea temă, dar acum găsesc tot mai mulți „minotauri”, iar zidurile labirintului sunt beton armat. Uneori am impresia că cel mai mare  „minotaur” cu care mă lupt sunt chiar eu. Fac asta atunci când încerc să mă comport doar ca să fac pe plac celorlalți, uitând de fapt ce vreau eu  cu adevărat sau când îmi ascund problemele sub preș crezând că se vor rezolva singure. Nu mai vorbesc de stresul care mă macină înaintea unui test, asta nu se mai pune.  Mi-ar plăcea să-mi construiesc  o „sabie” cu care să străpung acești „ minotauri”, o sabie a curajului  și a încrederii în forțele proprii.

Până voi reuși asta—și  sunt sigur că voi reuși—pot  doar să mă bucur de ce am: am doi ochi blânzi care atunci când nu mai pot, mă acoperă cu pleoapele, am o gură care atunci când aude prea multe se întoarce și vorbește doar în mine, am o mână cu care încă mă agăț de stele și am persoane dragi care-mi dau putere: o mamă minunată, un tată cu care pot discuta lucruri interesante, un frate care uneori mă stresează dar care  îmi e camarad de nădejde  și, nu în ultimul rând,  am  un vis, acela că într-o zi voi deveni actor…

Și da, mă am pe mine.

Când îmi amintesc de ele, nu mă mai „dor” nici pe mine, nici pe Dumnezeu!

TUDOR HEXAN

Sursă imagine: fototeca personală Tudor Hexan

Elev în clasa a VII-a la CN Onisifor Ghibu Oradea, Tudor este îndrumat de dna Diana Laslău, diriginta și profesoara sa de Limba și literatura română.