Beiușul și Țara Beiușului – model de multiculturalitate

Vineri, 11 noiembrie, 2022, Asociația Avram Iancu Beiuș, sub directa îndrumare a președintelui ei, domnul Viorel Ianc, precum și a coordonatoarei proiectului, d-na prof. Panda Diana, a desfășurat activitatea Beiușul și Țara Beiușului – model de multiculturalitate, în cadrul Proiectului Avram Iancu – 150 de ani de istorie, finanțat de Consiliul Județean Bihor.

Gazda activității a fost  Școala Gimnazială Nicolae Popoviciu Beiuș, coordonatoare activitate fiind subsemnata, prof. Rada Daniela.

În deschiderea spectacolului, corul Asociației Avram Iancu a interpretat Imnul de Stat al României, precum și Marșul lui Iancu.

Un moment  înălțător a fost pregătit de preșcolarii de la  Grădinița cu Program Prelungit Floare de Colț Beiuș, care au interpretat cântecul patriotic  Noi suntem români, coordonatoare fiind doamnele prof. Mlendea Nicoleta, Petruse Mariana, Kristo Viorica, Costea Mariana, Flore Ana, Duma Nicoleta.

A urmat apoi elevul Pirtea Darian, de la Liceul Vocațional Pedagogic Nicolae Bolcaș Beiuș, care a interpretat  două  cântece populare bihorene, coordonator prof. Purtan Sorina.

Grupul de elevi ai Școlii Gimnaziale Nicolae Popoviciu Beiuș au prezentat un inedit moment  muzical-coregrafic, susținut în limbile română, engleză  și franceză, fiind coordonați de doamnele prof. Pălcuțiu Mariana,  Buhaș Monica, Rada Daniela, Hele Rodica și Barbura Mihaela.

De asemenea, un moment aparte a fost și prezentarea de obiecte etnografice, elevii fiind coordonați de doamna prof. Cornea Florentina.

Elevii din clasele pregătitoare a IV-a de la secția maghiară au interpretat câteva melodii la block-flote și în limba maghiară, coordonatoare fiind doamnele prof. Halasz Monica și  Geczi Eva.

Elevele Colegiului Național Samuil Vulcan Beiuș au prezentat cu emoție un moment poetic, coordonate fiind de d-na prof. Benedek Iudit.

A urmat apoi Școala Gimnazială Nr. 1 Curățele, cu un cântec și dans popular al etniei rrome, Caravanele, coordonatoare  prof. Băcuș Adina, prof. Hora Florentina, prof. înv. primar Drinc Raluca.

Un moment mult așteptat a fost cel prezentat de elevii de la Colegiul Tehnic Ioan Ciordaș Beiuș, care, îmbrăcați în minunate costume populare strămoșești, au cântat și au jucat pe picior, polca, vatra, coordonatori fiind prof. Cap Simona, Cap Gheorghe, Laza Mihaela, Haneș Mihaela.

La final, Corul Asociației Avram Iancu Beiuș, a interpretat câteva piese din repertoriul românesc și maghiar, dirijor domnul Boldiș Zoltan.

Prin momentele prezentate, toți participanții au demonstrat că Beiușul și Țara Beiușului sunt modele de multiculturalitate.

Trăiască Duhul lui Iancu!

prof. DANIELA RADA,

director Școala Gimnazială Nicolae Popoviciu Beiuș

Sursă imagini: fototeca Școala Gimnaziale Nicolae Popoviciu

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s