Licitația brazilor ajută copiii să meargă la școală

Ajuns la cea de-a 22-a ediție, Festivalul Brazilor de Crăciun va pleda pentru accesul la educație al copiilor vulnerabili, atât din cauze socio-economice, cât și din cauza războiului, care a dislocat deja milioane de copii din Ucraina, nevoiți să se refugieze
în țările vecine, inclusiv în România.

Astfel, cei 22 de brazi unicat, la care lucrează de zor designerii care au intrat în acest an în echipa celui mai mare eveniment de caritate al anului, vor fi licitați în seara de 9 decembrie, în cadrul unei gale organizate în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României. La ediția din 2021, au fost colectate fonduri de peste 764.000 de euro, bani alocați pentru pentru restabilirea
accesului la educație și servicii medicale pentru copiii vulnerabili.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a vorbit despre rolul social al solidarității: „Iată-ne într-un an complicat, în care românii au dat dovadă de o generozitate fără limite, care le-a adus laude în întreaga lume: de la debutul crizei umanitare din Ucraina, am mizat pe sprijinul oamenilor, pentru a putea acorda asistență umanitară imediată copiilor care fugeau, uneori pe jos, din calea războiului. Am decis ca această ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun să spună povestea acestei solidarități, de aceea fondurile colectate vor sprijini accesul la educație al copiilor vulnerabilizați de sărăcie, dar și de război. Învățăm astfel lecția pe care ne-o dau copiii: binele nu poate fi discriminatoriu”.

110.000 de euro este cea mai mare sumă oferită, de Kaufland România, pentru bradul Implicare, construit în jurul unei povești de viață care i-a impresionat pe Omid Ghannadi și pe cei de la Inside Academy. „110.000 de euro – nici nu îmi vine să cred, mai ales că, probabil pentru prima dată, nu este creația mea, eu sunt un mesager din partea comunității Inside Academy. Am vrut să înțeleagă oamenii că totul este despre implicare, evenimentul acesta simbolizează implicarea, faptul că fiecare dintre noi poate să schimbe viitorul unui copil vulnerabil și, respectiv, viitorul țării”, a declarat Omid Ghannadi.

Bradul creat de Ștefania Mircea și Salvați Copiii a fost licitat contra sumei de 82.000 de euro, prin efortul comun al Lidl România, Catena, Romanian Business Consult, Beautik Haute Parfumerie, Andreea Raicu și Mihai Morar. Doi dintre cei cei mai râvniți brazi de Crăciun au fost Oameni schimbă-lume. O biografie a speranței, creat de Iulia Totoianu, cu sprijinul Libris.ro și adjudecat de Lidl România cu suma de 50.000 de euro, și bradul UNTOLD – Luna Magic Tree, adjudecat de Kaufland România contra sumei de 50.000 de euro. Viața roz văzută prin ochii copiilor, brăduțul semnat de Simona & Gabriel Gherasim – Gallantique Boutique, a fost achiziționat de PEPCO România contra sumei de 41.000 de euro, în timp ce lucrarea Snow Goat (seria Gentle Animals) a pictorului Gheorghe Fikl a fost adjudecată de Fildas cu suma de 40.000 de euro. Bradul Speranță, semnat de Doina Levintza, a fost adjudecat de Catena cu 35.000 de euro, iar BCR a adjudecat Bradul Cinetic, semnat de Laura Hîncu, contra sumei de 20.000 de euro. Bradul creat de Ada Tache & Karim Rashid, cu sprijinul DENT ESTET, a fost adjudecat de BCR, contra sumei de 25.000 euro. Bradul lui Dhaniel Nora & Sephora a fost achiziționat cu 20.000 de euro, de Kaufland România.

Informații suplimentare:

Liliana Bibac-Moșneguțu,

coordonator programe educaționale Salvați Copiii România

tel. 0741 933 599

e-mail: liliana.bibac@salvaticopiii.ro

Artwork: Ana BănicăBradul de Crăciun (2.500 euro, achiziționat de BCR, la ediția 2020 a licitației Bradul de Crăciun). Sursă imagine: salvaticopiii.ro

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s