Tehnologia, viitorul omenirii

În ultimii ani, am asistat la o dezvoltare masivă a tehnologiei. Noile descoperiri au contribuit la facilitarea vieții umane. Dispozitivele inteligente au pătruns în majoritatea sectoarelor societății, promițând aducerea anumitor beneficii.

La o analiză a mediului ce ne înconjoară, putem remarca că am devenit aproape dependenți de tehnica modernă, astfel încât mulți nu și-ar putea imagina o viață fără aceasta.

Avantajele utilizării corecte și moderate a unor invenții sunt incontestabile, însă în cazul suprautilizării lor, oamenii și mediul au de suferit. Putem aminti mai multe sectoare în care se face simțită prezența tehnologiei. Comunicarea interpersonală a evoluat în ultimele decenii, reușind să înlocuiască clasicele scrisori cu dispozitive mult mai avansate, precum telefoane sau computere ce folosesc, în principal, internetul. Trimiterea unui mesaj unei persoane dragi sau întâlnirile de afaceri se pot acum realiza foarte ușor din confortul locuinței noastre. Necesitatea oamenilor de a putea comunica oricând și de oriunde a condus la inventarea și perfecționarea actualelor device-uri, iar progresul continuă.

Pentru elevi și studenți, faptul de a putea învăța prin intermediul platformelor online a contribuit la asigurarea unui confort sporit, deoarece aceștia nu sunt nevoiți să se deplaseze spre școală. Este adevărat că internetul oferă numeroase aplicații de învățare, materiale de studiu, cărți în format digital sau materiale video care sunt accesibile oamenilor, dar se poate vorbi și despre unele dezavantaje.

Ecranele suprasolicită ochii, iar atunci când internetul devine singura modalitate de comunicare, lipsa interacțiunilor umane se instaurează, producând o societate din punct de vedere al coeziunii care nu poate să stabilească relații între membrii ei.

Să privim spre un aspect indispensabil, sănătatea. Tehnologia dezvoltată și implementată recent le-a permis medicilor să descopere anumite tratamente pentru anumite boli, cărora, în trecut, nu se credea că li se vor găsi leac. În plus, analizele sunt mult mai detaliate, permițând examinarea cu minuțiozitate a pacientului. Pentru oamenii cu deficiențe de vedere sau de auz se încearcă să se creeze dispozitive ce le vor reda capacitățile pierdute sau alterate, iar deja soluțiile se zăresc la orizont.

Cu toții avem nevoie de asigurarea unui transport în condiții optime și accesibile pentru a ne deplasa dintr-un loc în altul. Fie că vorbim de mersul la școală, la locul de muncă sau în excursii, folosim, în principal mijloacele de transport personale sau publice, care pot ajuta la diminuarea timpului de călătorie. Ca majoritatea facilităților, acestea au și un revers al medaliei, în acest caz transportul excesiv și exclusiv cu mijloacele moderne produce un impact negativ asupra mediului, afectându-ne sănătatea și distrugându-ne casa numită Terra.

Ramurile industriei s-au îmbunătățit și perfecționat prin introducerea inovațiilor ce includ mașinării sau roboți ce suplinesc și eficientizează activitatea umană. Acestea trebuie, totuși, să fie însoțite de personal, fiind încă într-un stadiu incipient de dezvoltare și având tendința de a se confrunta cu erori.

Aspectele prezentate ne fac să ne gândim dacă tehnologia a devenit o necesitate sau doar ne îmbunătățește viața. Răspunsul este relativ, dat fiind faptul că fiecare individ percepe invențiile în funcție de gradul de necesitate pe care consideră că-l au asupra lui. Ca societate, în ansamblu, putem afirma că unele domenii nu s-ar putea dezvoltată în lipsa anumitor tehnologii. Viitorul omenirii este foarte probabil să se bazeze pe invenția unor aparate din ce în ce mai performante, însă pentru a vedea beneficiile lor, individual trebuie să alegem modalitatea corectă în care le folosim.

ANDREI UJUPAN

Sursă portret: fototeca personală Andrei Ujupan

Andrei Ujupan este elev în clasa a XI-a, secția Filologie – Jurnalism, a Colegiului Național Mihai Eminescu Oradea. Acest text ne-a fost încredințat de profesorul său de Jurnalism, dl Alin Ștefănuț, director al CCD Bihor, căruia îi mulțumim.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s