Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează vernisajul expoziției Metamorfoza pietrei sau între fizic și metafizic a artistului plastic orădean Slezinger Vasile-Marcel. Acest proiect expozițional se află la baza unei teze de doctorat coordonate de prof. univ. dr. Aurel Chiriac și care va fi susținută public la Facultatea de Arte și Design din Timișoara pe data de 27 ianuarie 2023.
Evenimentul are loc azi, 19 ianuarie 2023, ora 15.00, la Muzeul Orașului Oradea.
Sunt expuse 12 lucrări realizate din bazalt provenit din Munții Gutâi, situați în Maramureș, ale unui sculptor care încearcă să valorizeze estetic această materie primă, conform unui concept întru frumos stând sub semnul întâlnirii dintre fizic (piatră) și metafizic, înțeles ca „sensibilul de dincolo de lumea exterioară”.
„Lucrul cu piatra e unic, de necomparat. Dacă sculptorul simte piatra și vede venele de formare, totul devine joacă, iar materialul este un prieten bun, relația e completă, piatra caută, meșterul cioplește”, spune autorul, Slezinger Vasile-Marcel.
Sursă imagine: detaliu din afișul evenimentului