Lucrarea de mai jos reprezintă contribuția Andreei Tulbure la ediția a doua a concursului internațional de eseuri Treasure Hunt – Istoria din casa mea (2021-2022).

Andreea este elevă al Școlii Gimnaziale Miron Pompiliu din Ștei și este îndrumată de dna prof. Ana-Cornelia Popa.

RĂSCOLIND PRIN TRECUIT

Viaţa în perioada comunistă a fost dificilă.

Din 8 mai 1921 până în 22 decembrie 1989, pe parcursul a mai bine de 68 de ani, Partidul Comunist Român cunoscut sub mai multe denumiri oficiale ( între 1921 şi 1945, Partidul Comunist din România, iar mai apoi, între anii 1954-1965 cunoscut drept Partidul Muncitoresc Român) a condus România instaurând teroarea şi frica în inimile celor mai mulţi locuitori ai acestei minunate ţări.

Un dictator de temut din acea perioadă, Nicolae Ceauşescu, s-a aflat la conducerea României comuniste timp de 22 de ani. Acesta, împreună cu oamenii puternici aflaţi în jurul lui, a cenzurat toate ziarele, toate articolele de presă, precum şi emisiunile televizate, arătând lumii doar ce voia să se ştie. Cenzura a fost, de fapt, forma instituțională (până în 1977 a existat chiar o instituție având-o ca obiect), iar apoi ocultă, de distrugere a oricărei forme de libertate, interzicându-se astfel unul dintre cele mai importante drepturi ale omului: libertatea de expresie. [1]

În 1985 au fost desfiinţate studiourile regionale de radio. Programele Televiziunii Române au fost reduse la două ore pe zi, între 20:00 şi 22:00, pe motivaţia că oamenii muncii trebuiau să se trezească odihniţi a doua zi, pentru a fi apţi de muncă. Pe măsură ce dictatura se intensifică, aveau loc transformări în acest sens atât la radio, cât și la televiziune.

Televiziunea devine un pilon principal al strategiei de represiune, urmată de Radiodifuziune. Informația se pierdea odată cu buna organizare a programului de televiziune, ce consta în două ore de program de televiziune, pe timp de seară, în care erau foarte bine puși în valoare soții Ceaușescu. Majoritatea emisiunilor vorbeau numai despre „iubitul conducător” și despre soția sa. ,,Televiziunea publică devenise cel mai perfecționist instrument al noncomunicării, realizată prin eliminarea receptorului, prin supravegherea strictă a canalelor de comunicare și printr-un emițător unic. La Radioul național informațiile erau dirijate în aceeași direcție. Programul de emisie era însă, mai generos, stațiile începând activitatea doar pe timpul nopții.”[2] „În presa literară funcționa autocenzură, modelul fricoșilor, al oportuniștilor”[3]

 Oamenii se temeau şi evitau să discute probleme politice în grupuri. Se temeau că printre ei putea să fie şi ,,ciripitori’’, ca oamenii care le erau apropiaţi sau vecini sau persoane pe care le considerau prieteni să nu fie constrânşi, în anumite împrejurări să vorbească. Informatorii politici puteau fi în două situaţii: constrânşi politic să îşi trădeze prietenii sau ajunşi în postura de a fi informatori pentru nişte avantaje materiale, poate chiar politice şi sociale.

 Organizarea Partidului Comunist Român

 Partidul îşi organiza activitatea în congrese. De alungul existenţei P.C.R. s-au organizat 13 Congrese. Acestea aveau rolul de a face raportul de activitate pana la congresul respectiv şi programul de lucru pe următorii ani.

 Primele două congrese ne sunt prezentate în cartea ,,Izbânzi prin vremuri’’ de Ion Spălăţelu.[4]

 Primul Congres al Partidului Comunist Român (8-12 mai 1912)

Primul Congres a fost împărţit în două şedinţe de lucru. În şedinţa de dimineaţă, s-au ales: biroul Congresului­, preşedinte Dumitru Stoiculescu, vicepreşedinţii, Mihail Cruceanu, Gheorghe Russ şi Andrei Ionescu, Secretariatul, Comisia de rezoluţii şi Comisia de validare. În cea de după amiază, congresul aprobă: moţiunea de salut către Internaţionala a III-a comunistă, moţiunea ,,Pentru pace, contra războiului”, moţiunea ,,Pentru amnistie” şi multe altele.

Congresul al doilea al P.C.R.(3-4 octombrie 1922)

Congresul al VI-lea  a stabilit, pentru prima oară, obiectivul trecerii imediate la construirea socialismului. ,, Avem tot ce ne trebuie – se arăta la congres – pentru îndeplinirea misiunii istorice pe care şi-a  luat-o regimul nostru democratic, forţele noastre democratice: lichidarea înapoierii noastre economice, transformarea României într-o ţară industrial-agrară înaintată  şi asigurarea unui nivel de trai ridicat maselor muncitoare.”[5]

Am plăcerea de a-l avea alături pe ,,veteranul” Purlea Ioan[6], veteran al perioadei comuniste. Acesta s-a născut, a copilărit, şi-a petrecut adolescenţa şi o mare parte din viaţă în vremea comunismului.

S-a născut într-o familie de ţărani în oraşul Ştei, mai demult, satul Ştei, care din 1957 până în 1989 a fost numit Oraşul Doctor Petru Groza. Am permisiunea acestuia de al intervieva pentru a afla mai multe despre viaţa sa.

– Bună ziua! Mă bucur că mi-aţi acceptat invitaţia şi că v-aţi pus de acord să mă ajutaţi în legătură cu acest proiect.

– Bună ziua! Plăcerea este de partea mea!

– O să încep cu o întrebare la care răspunsul depinde de persoana căruia i se adresează întrebarea. Vă rog să-mi spuneţi cum vi s-a părut viaţa din perioada comunistă?

– A fost o perioadă foarte grea. Oamenii trăiau după posibilităţi.

– Ce puteţi să îmi spuneţi despre viaţa în familie din acea perioadă?- Familiile erau unite, deoarece veniturile erau mici, iar nevoile mari. Trebuiau să presteze anumite munci în folosul obştei. Fiecare om trebuia să muncească la stat pentru a fi recunoscut şi retribuit ca angajat. Se lucra în trei schimburi a 8 ore, iar dacă sarcinile de plan nu erau îndeplinite, se lucra şi duminica. Tatăl meu se angajase ca muncitor la stat. Primea un salariu de aproximativ 600 lei, cu care trebuia să îşi întreţină familia, să plătească dările şi să aibă grijă de mine, de fratele meu şi de sora mea vitregă. Mama avea grijă de gospodăria casei. Se îngrijea de purcelul nostru, de găini şi de terenul agricol.

– În ce a constat viaţa dumneavoastră educaţională?

– La 5 ani şi jumătate am început să merg la grădiniţă. Stăteam 2-3 ore, iar educatoarea ne învăţa poezii şi ne scotea în curte la joacă. Nu era pericol legat de maşini. Când vedeam o maşină ne luam după ea până nu mai puteam de picioare, dar cazurile astea erau foarte rare, la câteva săptămâni, poate chiar luni. A urmat clasa întâi. Învăţam împreună toate clasele elementare în aceiaşi încăpere, cu acelaşi învăţător. La terminarea clasei a IV-a am mers la şcoala pentru clasele V-VII (atunci învăţământul gimnazial nu avea patru clase). În perioada asta ruşii au construit actualul oraş cu obiective economice în oraş şi în zonă. De asemenea ambele şcoli din oraş au fost construite de ei (prima a fost constriută în 53” când am avut vârsta de 10 ani). Mai departe am urmat trei ani de şcoală profesională în Valea lui Mihai, şcoală cu profil macanizator agricol.

– Povestiţi-mi cum aţi intrat în viaţa activă.

– M-am angajat la o fermă agricolă de stat unde am lucrat timp de doar 4 luni. După aceea am venit acasă şi m-am angajat în localitatea mea natală la UUM (Uzina de Utilaj Minier). În 1964, în decembrie, am fost încorporat în M.F.A, ( Ministerul Forţelor Armate). Peste 2 ani am revenit la locul meu de muncă din Oraşul Doctor Petru Groza.

– Cum a fost perioada stagiului militar pentru dumneavoastră?

– A fost la fel ca pentru oricare militar ar Forţelor Armate Române. Nu aveam voie să dezvăluim coduri militare. Dacă legile impuse erau încălcate, pedepsele erau pe măsura faptelor. Pedepsele erau exemplare pentru a preveni viitoarele fapte. Trebuia să fii cinstit. Dacă erai prins că ai comis vreo infracţiune minoră, să nu mai vorbim de cele mai complexe, Curtea Marţială îţi dădea o pedeapsă pe măsură.

– Ce ne aţi putea zice despre anul 1989?

– Sub presiunea maselor populare, odiosul partid de oprimare a maselor, a căzut. Lumea întragă, nu doar România, s-a descătuşat de oprimarea comunistă, de ,,ciuma roşie”. În mare parte , oamenii au fost încântaţi de năruirea partidului comunist, dar au existat şi oameni dezamăgiţi.

– Am dorit să vă aud povestea vieţii şi vă mulţumesc că aţi împărtăşit-o cu mine. Apreciez naturaliteţea cu care mi-aţi prezentat viaţa din acea perioadă trăită de dumneavoastră. Doresc să mă întorc la perioada copilăriei dumneavoastră şi să descopăr mai multe despre rădăcinile filateliei încolţite în sufletul dvs.

– S-a întâmplat să primesc un plic cu timbre, din greşeală, adresa era încurcată şi neştiind ce să fac cu plicul l-am deschis. Înăuntru erau în jur de 15 timbre. Ţările de pe timbre îmi erau în mare necunoscute. În plic erau şi dubluri. Aşa am început să fac schimb cu prietenii mei şi cu alţi membrii filatelişti. Dacă erau din alte localităţi trimiteam timbre prin poştă. Legătura o ţineam prin scrisori, telefoanele erau ceva mai evoluat, nu oricine avea acces la ele. Asta era una dintre modalităţile noastră de a ne petrece timpul liber şi de a lega noi prietenii. De atunci colecţionez timbre. Am o colecţie bogată de timbre, frumos ordonate pe numeroase glasoare, orientate pe anumite teme: maşini, animale, flori, sport, divertisment şi altele.

Fetiţele colecţionau păpuşi, alţii copii adunau pachete de ţigări, colecţia de şerveţele era la ordinea zillei, dar dintre toate astea, pe mine m-au atras timbrele.

– Pe lângă aceste activităţi, cum vă mai petreceaţi timpul? Ce mai puteţi să îmi spuneţi despre modalităţile de relaxare ale vremii pentru tineri?

– Excursiile, drumeţiile, pescuitul, care atunci era în vogă, serate dansante organizate de comitet sau de partid, sportul în aer liber sau organizat de cluburi sau asociaţii sportive şi întâlnirile pe care ni le dădeam cu copiii ruşi erau metodele noastre de petrecere a timpului liber.

– Mi-a plăcut foarte mult felul în care mi-aţi povestit despre viaţa dvs. Sunt sigură că ne vom mai întâlni şi sper din tot sufletul că o să vă mai faceţi timp să mă încântaţi cu poveştile vieţii dvs. Vă mulţumesc! O zi bună!

– Sănătate! O zi bună!

Aceasta este povestea unui om care a trăit perioada comunistă. O poveste spusă cu atâta dragoste de către minunatul om Purlea Ioan, care a împărtăşit cu mine viaţa acestuia. A povestit cu o voce de bunic, o voce liniştitoare numai bună la spus poveşti, parcă captivându-mă şi făcându-mă să mă simt acolo.

Ţin să vă spun că, stimatul domn Purlea Ioan mi-a dăruit mie colecţia sa de timbre, spunându-mi că o ştie bine la mine şi că doreşte să o accept ca un dar de la el.

Mai departe vreau să cuprind momentele de trai şi viaţă în timpul comunismului, din Ţara Beiuşului. Aici, ca şi în toată România, în frumoasa Depresiune a Beiuşului, PCR a pornit cu mare avânt spre devoltarea economică în: colectivizarea agriculturii, minerit, industrie, exploatarea lemnului. Cea mai importantă ramură a industriei economice a României au fost exploatările miniere de la Băiţa. Dar, mare parte din acestea erau transportate în Uniunea Sovietică, cu trecere pe la Halmeu. În anii ’50, zăcămintele de uraniu descoperite în Munţii Apuseni au fost exploatate într-un ritm ameţitor, impus de sovieticii care controlau minele şi uzinele din jurul lor prin Societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“ (Sovromura).[7]

Oraşul Ştei a fost un proiect comunist, conceput să ofere un acoperiş  şi câteva servicii publice miilor de oameni veniţi să lucreze în minele de la Băiţa prin secolul al XX-lea.[8]   Orăşelul Ştei din Bihor, a fost imaginat de nemţi, după care a fost înfiinţat de ruşi. Între 1952-1956, satul bihorean Ştei a fost transformat de ruşi în oraş cu peste 25.000 de locuitori. Motivul au fost zăcămintele de uraniu din Munţii Apuseni. Vreme de cinci ani, ruşii au extras uraniu cât pentru trei secole. În prezent, oraşul are sub 9.000 de locuitori, iar în faimoasa mină mai lucrează doar 25 de persoane.[9]

---

[1] Historia.ro ,,Cenzura în perioada comunistă”, https://www.historia.ro/sectiune/timp-liber/articol/cenzura-in-perioada-comun2ista, accesat la data de 10.02.2022

[2] Ionescu , ,,Comunismul și presa românească”, 2003, p. 65, accesat la data de 10.02.2022

[3] Digi 24 ,  ,,Mecanismele cenzurii in perioada comunistă”, publicat 20.12. 2019  https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/mecanismele-cenzurii-in-perioada-comunista-in-presa-literara-functiona-autocenzura-modelul-fricosilor-al-oportunistilor-1234583

[4] Ion Spălăţelu, ,,Izbânzi prin vremuri” Craiova , Scrisul Românesc 1981, pp.12-30

[5]Ministerul Educaţiei şi învăţământului –,, Probleme fundamentale ale istoriei României” Bucureşti ,Editura didactica si pedagogica 1983, p. 156

[6] Purlea Ioan – născut în orasul Ştei la data de  04.04.1943 

[7]  ,, Prizonierii uraniului, rămaşi în colonia celei mai mari exploatări înfiinţate de sovietici .“, Adevărul , publicat la 18.09.2021 ,disponibil la – adev.ro/qzn6np, accesat la 12.02.2022

[8] ,,Oraşul Ruşilor : Povestea puţin ştiută a Şteiului , un model tipic de dezvoltare urbană de tip Sovietic “ eBihoreanul , publicat la 02.09.2018

[9] ,,Ştei, oraşul bihorean visat de nemţi şi proiectat la Moscova “ Adevărul , publicat 06.06.2015 https://adevarul.ro/locale/oradea/Stei-orasul-bihorean-visat-nemti-proiectat-moscova-motivul-ascuns-germanii-rusii-pus-ochii-mica-asezare-1_5571a005cfbe376e35f5b8fb/index.html  , accesat 12.02.2022

BIBLIOGRAFIE

1. SPĂLĂŢELU, Ion – „Izbânzi prin vremuri”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981
2. MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI – „ Problemele Fundamentale ale Istoriei României”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1983
3. HISTORIA – „Cenzura în perioada Comunistă” 
4. DIGI 24 – „ Mecanismele Cenzurii in perioada Comunistă ” , 2019
5. PURLEA, Ioan – 1943
6. GUŢĂ, Daniel – „Prizonierii uraniului ramaşi în colonia celei mai mari exploatări înfiinţate de sovietici”, Adevărul, 2021
7. CULICIU, Cristian – „Oraşul ruşilor: Povestea puţin ştiută a Şteiului”, eBihoreanul, 2018
8. BONCHIŞ, Claudia – „Ştei, oraşul bihorean visat de nemţi şi proiectat la Moscova”, Adevărul, 2015

Sursă portret generic: fototeca personală Andreea Tulbure