Iarna blândă a stopat migrația păsărilor de apă

Prima lună a acestui an a fost alocată la nivel național recensământului păsărilor de apă. Evenimentul, intitulat MidWinter Count, este organizat la nivel internațional de către Wetlands International, iar în România este coordonat de către Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus.

Desfășurat cu ajutorul a zeci de voluntari, evenimentul din anul acesta a fost influențat de vremea caldă – una dintre cele mai călduroase luni de ianuarie de când se fac măsurători la nivel european. Toate habitatele acvatice la nivel național au fost dezghețate, un fenomen prezent și la bazinele acvatice din țările situate mai la nord, fapt care a determinat multe păsări acvatice să rămână acolo, în loc să migreze spre sud. Ca atare, numerele înregistrate la multe specii nordice ale căror exemplare iernează în mod tradițional în zone mai sudice ale continentului au fost influențate de aceste aspecte meteorologice.

Spre deosebire de anul precedent, numărul total al exemplarelor speciilor acvatice a fost mai redus cu peste 112.000 de exemplare, ceea ce înseamnă o scădere de peste 15% față de 2022.

Dintre speciile acvatice, cele mai numeroase efective au aparținut următoarelor specii: 1. rață mare (Anas platyrhynchos) – 172.742 exemplare; 2. lișiță (Fulica atra) – 92.271; 3. gârliță mare (Anser albifrons) – 47.600; 4. pescăruș râzător (Larus ridibundus) – 34.967; 5. pescăruși mari neidentificați (Larus cachinnans/michahellis) – 30.369; 6. cormoran mare (Phalacrocorax carbo) – 29.637; 7. rață mică (Anas crecca) – 27.587; 8. pescăruș pontic (Larus cachinnans) – 26.434; 9. rață cu cap castaniu (Aythya ferina) – 23.361; 10. lebădă de vară (Cygnus olor) – 20.857.

Dintre speciile ne-acvatice, cele mai numeroase efective aparțin următoarelor specii: cioară de semănătură (Corvus frugilegus), porumbel domestic (Columba livia f. domestica), stăncuță (Corvus monedula), porumbel gulerat (Columba palumbus), graur (Sturnus vulgaris), cocoșar (Turdus pilaris), vrabie de câmp (Passer montanus), coțofană (Pica pica), sticlete (Carduelis carduelis), cioară grivă (Corvus corone cornix).

Foto generic: lișițe. Sursă imagine: fototeca Societății Române de Ornitologie

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s