SCHOOLBIT VĂ PREZINTĂ ÎN SERIAL PROIECTELE CÂȘTIGĂTOARE LA CEA MAI RECENTĂ EDIȚIE A PROGRAMULUI FONDUL ȘTIINȚESCU. PRIN CARE ZECE ASOCIAȚII ȘI INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN BIHOR AU OBȚINUT FINANȚARE, PENTRU A-ȘI IMPLEMENTA PROIECTE DE ȘTIINȚĂ. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BUNTEȘTI A PROPUS PROIECTUL STEAMROBOTIȘTII, UN CLUB ȘCOLAR DE PROGRAMARE ȘI ROBOTICĂ.
Clubul STEAMROBOT-iștii este un proiect implementat de Școala Gimnazială Nr. 1 Buntești printr-o finanțare obținută în urma înscrierii în programul Fondul Științescu Oradea. Echipa de proiect a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Buntești este la a doua finanțare obținută în 2021-2022. Proiectul demarat la acel moment a avut un impact major atât la nivelul elevilor, cât și a întregii comunități. Astfel că, echipa de proiect a considerat că succesul dobândit trebuie dus mai departe. Așa s-a ajuns la înființarea unui club de robotică și programare în urma obținerii unei noi finanțări în programul Fondul Științescu Oradea, ediția a V-a. Clubul STREAMROBOT-iștii a câștigat o finanțare în valoare de 12.131 Lei pentru implementarea proiectului.
Învățarea bazată pe robotică și programare, învățarea de la egal la egal și pedagogia STEM sunt trei elemente-cheie pe seama cărora se desfășoară atelierele. Kiturile LEGO Education Spike și Prime constituie resursele oportune alături de laptop-urile, tabletele și tablele inteligente aflate în dotarea școlilor în care au loc atelierele, și anume Școala Gimnazială Nr. 1 Buntești și Școala Primară Nr. 1 Stâncești.







În timpul atelierelor desfășurate în afara programului școlar, elevii fac cunoștință cu cel mai nou set din sistemul de învățare LEGO Education, și anume, LEGO® Education SPIKE ™ Essential (șase ki-turi) și LEGO® Education SPIKE™ Prime (trei kit-uri), care îi implică în investigarea fenomenelor STEM oferindu-le experiențe unice de învățare bazate pe joc, povestire și învățare experiențială, precum și robotică și programare.
Odată lansat, în Clubul STEAMROBOT-iștii s-au înscris un număr de 112 elevi de nivel primar și gimnazial din comuna Buntești, precum și copii de la școli din Ștei, Drăgănești și Beiuș. Atelierele au loc în perioada martie-iunie 2023, săptămânal, în afara programului școlar, câte două ore/nivel/locație.
Echipa de proiect se bucură că a reușit prin Fondul Științescu Oradea să înființeze un club de robotică și programare în mediul rural, unde elevii învață să lucreze în echipă, să învețe unul de la altul, să folosească creativitatea, curiozitatea intelectuală, gândirea critică şi cunoștințele tehnice, să soluționeze anumite probleme, să-și dezvolte competențele în IT precum și abilitățile de a comunica într-o limbă străină.
Activitatea clubului STREAMROBOT-iștii poate fi descoperită deja pe pagina de Facebook a proiectului – Clubul STEAMROBOT-iștii Buntești.








Clubul STEAMROBOT-iștii este un proiect finanțat prin Fondul Științescu Oradea, un program inițiat de Federația Fundațiile Comunitare din România și de Romanian-American Foundation, realizat în Bihor cu sprijinul sponsorului principal Accesa. Contribuie la a face știința mai atractivă pentru copiii și tinerii din Bihor și următoarele companii locale: Cylex, Decitex Oradea, Golde Oradea, Plexus, Sema Express, VPK Packaging Salonta, ADLO, Vulcri, Madrugada, Holcim.
VESA TITIANA-LAURA,
Școala Gimnazială Nr. 1 Buntești, coordonator proiect
CIUCIU OLIMPIA-VIORICA,
Școala Primară Nr. 1 Stâncești, membru echipă de proiect