Învățarea prin cooperare la Eco Şcoala Avram Iancu

M-am gândit să scriu un articol despre o temă – de succes, se pare – care este laitmotivul acestui an școlar la clasa a IV-a C, Clasa Delfinilor, de la Eco Şcoala Gimnazială Avram Iancu, Oradea.

Chiar dacă am început să ne familiarizăm pas cu pas cu munca pe echipe încă din clasa pregătitoare, în clasa a patra am abordat această strategie didactică într-un mod mult mai serios, chiar academic, aș putea afirma.

Astfel, învățarea prin cooperare a fost mai prezentă ca de obicei la toate disciplinele, în toate momentele unei lecții (învățare, consolidare, evaluare, temă pentru acasă), deoarece am avut șansa să realizez alături de cinci colege implicate de la master un proiect având această problematică, desfășurând 15 activități diferite în semestrul universitar trecut; pe de altă parte, am avut oportunitatea în ultima perioadă de a avea în practică o studentă interesată și bine pregătită, care pentru lucrarea sa de licență a derulat câteva activități tot în această sferă.

Ca feedback pozitiv asupra muncii în echipă, pot exemplifica două momente: elevii mă întrebau zilnic dacă îi ascult în grup, dacă vor lucra în grup sau vor avea tema în grup; serbarea de Crăciun a fost tot pe echipe (Crăciunul în Europa).

Ca de fiecare  dată, au fost respectate cronologic etapele de lucru:

  • stabilirea echipelor de lucru (doi, trei, patru, cinci membri), a numelui echipei şi a motto-ului
  • împărțirea rolurilor în echipă (organizator, verificator, evaluator)
  • stabilirea regulilor de urmat în munca pe echipe
  • scrierea unui plan de lucru (subiect, nevoi, obiective, strategii)
  • munca efectivă/ realizarea colaborativă a produsului finit
  • discuții generale despre îndeplinirea rolurilor/exprimarea feedbackului (argumente pro și contra muncii în echipă și a produselor obținute)
  • prezentarea produselor finite pe echipe(titlu, scop etc.)
  • completarea unei fișe de evaluare a modului de funcționare a grupului din perspectiva fiecărui membru
  • diplome de merit (dovada responsabilității în ce privește respectarea regulilor și îndeplinirea rolurilor în munca în echipă, doar când erau studentele la ei)

Ca orice metodă utilizată la clasă, are și puncte tari, dar și slabe. E adevărat că e mai greu de monitorizat din punct de vedere al atmosferei create, deoarece gălăgia inevitabilă se face simțită, dar bucuria unei sarcini rezolvate, a unui lucru realizat împreună, prin contribuția fiecărui membru, e nemăsurată, iar mulţumirea și curiozitatea e vizibilă pe chipul lor.

Atunci când am fost observator, pot afirma că am fost plăcut surprinsă de tot ce s-a întâmplat în aceste ore de-a lungul săptămânilor: modul de organizare, cooperare între membrii echipei și realizarea jocului / posterului / obiectului / lucrării / sarcinii de lucru.

Am remarcat creativitatea debordantă și detaliile surprinse, dar și siguranța, încrederea în lucrul făcut în echipă, împreună, spontaneitatea în expunere. Sunt recunoscătoare mentorilor mei care m-au ajutat direct (la cursuri) și indirect (prin studentele practicante) să deprind și eu mult mai bine etapele și importanța învățării prin cooperare.

Cu siguranță, elevii clasei noastre, prin aceste activități, au devenit mai responsabili, mai toleranți, mai răbdători, mai creativi și cu inițiativă.

prof. MONICA TOADER,

Școala Gimnazială Avram Iancu Oradea

Sursă imagini: fototeca Școlii Gimnaziale Avram Iancu

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s