Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit joi, 27 aprilie, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Niculae Istudor, rectorul al Academiei de Studii Economice din București, președinte al Asociației Facultăților de Economie din România.
„Domnul prof. univ. dr. Nicolae Istudor reprezintă, pentru economiștii și profesorii economiști români un model de carieră profesională și științifică, care și-a îndeplinit cu viziune, responsabilitate și generozitate misiunea de a forma economiști, doctori în Științe economice, profesori și oameni de școală, în spiritul valorilor și principiilor academice pe care le promovează în toate domeniile personalității domniei sale, de a sprijini instituțional și personal cercetători, universitari, facultăți și universități, pentru a se dezvolta și consolida, de a contribui la creșterea prestigiului profesiei de economist, a cercetării științifice economice și școlii superioare economice românești”, a spus în Laudatio prof. univ. dr. habil. Alina Bădulescu.
Decanul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea a prezentat și impresionanta carieră a prof. Istudor: patru cursuri publicate, din care unul ca unic autor, 14 cărți și lucrări similare, din care două ca autor unic, zeci de articole apărute în reviste recunoscute CNSIS, 50 de comunicări științifice, prezentate în cadrul unor manifestări internaționale, participarea la 38 de proiecte de cercetare, la șase în calitate de director. Prof. univ. dr. Niculae Istudor a deținut numeroase funcții și demnități publice, printre care și cele de secretar de stat și director în cadrul Ministerului Agriculturii. Decanul ASE este membru în colectivul redacțional al mai multor publicații cu specific economic, a fost vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor, secretar general al CNATDCU. În anul 2004, Președinția României i-a acordat prof. univ. dr. Niculae Istudor Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de cavaler, pentru activitatea desfășurată în vederea dezvoltării rurale și a eficientizării ramurilor agricole și silvice. Prof. Istudor are șase astfel de distincții, acordate de instituții academice din România și Republica Moldova.
Prof. univ. dr. Nicolae Istudor a prezentat o Lectio Magistralis, cu titlul Particularități ale sistemului de învățământ superior românesc și ale pieței muncii – repere istorice și date statistice, în cadrul căreia a afirmat următoarele: „Prezentul ne demonstrează că bunăstarea unui popor nu ține de geografie, de demografie și nici măcar de resursele naturale pe care le deține o țară, ci de modul de a vedea, de a gândi și de a face lucrurile într-un mod colaborativ permanent cu membrii societății”, a spus prof. univ. dr. Nicolae Istudor, adăugând că în ultimii zece ani a crescut discrepanța dintre numărul antreprenorilor și cel al salariaților, precum și numărul angajaților de la stat.

Vorbind despre calitățile pe care angajatorii și de doresc la angajații lor, rectorul de la ASE a făcut o comparație cu inteligența artificială. Prof. univ. dr. Nicolae Istudor e părere că angajatorii și-ar dori oameni al căror profil profesional este cât mai aproape de inteligența artificială: „Metaforic vorbind, acestea se cam suprapun, și anume: identitate nu are; inițiative nu are; conștiință nu are, suferință nu există; frică nu are, oboseală nu simte; nu știe de moarte; boli nu are (viruși are); rușine nu are; scop nu are; emoție nu are; pretenții nu are etc., însă disponibilitatea este garantată”.
Și totuși, universitarul bucureștean consideră că „opțiunea cea mai bună ar fi să se opteze pentru oameni educați, care să fie onești și să se adapteze cât mai rapid la noile cerințe ale locului de muncă”.
Sursă imagini: fototeca Biroului Comunicare al Universității din Oradea