Joi, 18 mai, de la ora 11, dna prof. Elena Erdeli, inspector pentru învățământ special în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a deschis lucrările simpozionului intitulat Educație pentru viitor, ajuns la a treia ediție.
În calitate de amfitrion și organizator, dna Erdeli a salutat participanții reuniți în sala de festivități a inspectoratului, ca și pe cei prezenți online, lucrările ținându-se în format hibrid. Este un eveniment programat să țină două zile, care se bucură de o participare națională și internațională, aducând la un loc specialiști din educație din mai multe țări europene, și care va acoperi o gamă largă de subiecte. Acestea vor ilustra mai multe paliere – învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, sfera de activitate a psihopedagogilor, a profesorilor logopezi și consilierilor școlari, existând și o secțiune care se va ține în limba engleză, pentru diseminarea contribuțiilor în rândurile invitaților din străinătate.
Programul detaliat al simpozionului îl puteți găsi AICI.
În deschidere am remarcat intervenția doamnei viceprimar al municipiului Oradea; dna prof. Antonia Nica, vorbind din partea administrației orașului, a mărturisit că se simte ca acasă în ambianța acestei întâlniri – domnia-sa are o experiență de peste două decenii la catedră – și a pus reuniunea într-o cheie problematizantă. Așteptările pe care societatea le proiectează asupra corpului didactic sunt parcă mai mari ca niciodată, în pragul unui viitor tehnologic care deja trimite primele unde seismice în societate.

Organizatorii principali ai simpozionului Educație pentru viitor sunt Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Arad, în parteneriat cu Universitatea din Oradea – Facultatea de Științe Socio-Umane, Universitatea Aurel Vlaicu – Arad, Facultatea de Științe ale Educației Psihologie și Asistență Socială Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont Oradea.
Vom reveni în zilele următoare cu opinii și contribuții ale câtorva dintre participanții la lucrări.