„De la mișcare la învățare”: Seminar despre cum modelează reflexele primitive comportamentul și învățarea copilului

Asociatia Active Kids Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Casa Corpului Didactic a Județului Bihor, organizează seminarul intitulat De la mișcare la învățare / Cum modelează reflexele primitive comportamentul și învățarea copilului.

Seminarul își propune să ofere cadrelor didactice o perspectivă clară și aplicată asupra rolului reflexelor primitive în dezvoltarea sistemului nervos, precum și asupra modului în care acestea influențează comportamentul, autoreglarea, atenția și procesul de învățare al copilului, atât în perioada preșcolară, cât și școlară.

În cadrul seminarului vor fi prezentate informații de specialitate privind dezvoltarea neuro-motorie a copilului, corelate cu exemple practice, jocuri de mișcare, observații funcționale și exerciții concrete, care pot fi integrate cu ușurință în activitatea educațională zilnică. Fiecare temă abordată va avea o componentă practică, cu accent pe aplicabilitatea în mediul educațional.

Principalele teme abordate în cadrul seminarului:

  • reflexele primitive și rolul lor în dezvoltarea copilului
  • mișcarea ca bază a comportamentului și a învățării
  • dezvoltarea neuro-motorie și impactul asupra procesului de învățare
  • reflexe primitive, postură, coordonare și echilibru
  • aplicații practice pentru mediul educațional preșcolar și școlar

Pentrru înscriere, accesați ACEST LINK.

Tematica seminarului și informațiile aferente participării le puteți găsi mai jos:

Persoană de contact:

Beatrix Kosa, tel. 0744 972 579, e-mail: activekidsoradea@gmail.com, pagină FB Active Kids Oradea

Sursă imagine: FB Active Kids Oradea

Leave a comment