Un nou manual de farmacologie lansat la Oradea

Universitatea din Oradea va găzdui vineri, 15 mai 2026, de la ora 12:00, la Centrul de Transfer Tehnologic, lansarea celei de-a doua ediții a volumului Manual de farmacologie fundamentală și terapeutică, eveniment inclus în programul Conferinței Naționale a Societății de Fiziologie.

Cartea este coordonată de conf. univ. dr. Ioan Magyar și reunește contribuțiile unor specialiști din domeniul medicinei și farmacologiei din România și Ungaria. Noua ediție actualizează informațiile privind farmacologia, farmacoterapia și toxicologia clinică, incluzând cele mai noi tratamente, protocoale și ghiduri terapeutice utilizate în prezent.

La lansare vor participa prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, și prof. univ. dr. Florian Dorel Bodog, decanul Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, alături de cadre universitare și specialiști din domeniul medical.

În prefața volumului, autorii subliniază că noua ediție răspunde ritmului accelerat în care apar noi medicamente și terapii, aducând completări importante privind echilibrul acido-bazic, reechilibrarea volemică și electrolitică, atât la adulți, cât și la copii.

Conf. univ. dr. Ioan Magyar dedică această ediție mentorului său, prof. dr. doc. Barbu Cuparencu, pe care îl evocă drept „medic, profesor, savant și vizionar”, cel care i-a influențat decisiv parcursul academic în farmacologie.

Leave a comment