Fundația Comunitară Oradea invită publicul bihorean sâmbătă, 6 iunie, începând cu ora 09:00, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, pentru a lua parte la a 14-a ediție a Swimathon Oradea. Cel mai mare eveniment caritabil sportiv din regiune are loc din nou cu promisiunea de a transforma energia înotătorilor în sprijin real pentru comunitate.
Intrarea este gratuită, iar organizatorii îi așteaptă pe bihoreni în tribune pentru a crea o atmosferă de neuitat, pentru a face galerie și pentru a descoperi poveștile din spatele celor 24 de cauze înscrise în competiție anul acesta. În plus, în parcarea Bazinului Olimpic va avea loc un târg al echipelor de proiect care au înscris cauze la Swimathon Oradea 2026, unde acestea pot fi descoperite și susținute mai apoi de către vizitatori.
Trei luni de mobilizare, 24 de cauze și sute de înotători Ediția din acest an este dedicată susținerii unor cauze medicale și sociale, inițiative educaționale, de dezvoltare a tinerei generații sau proiecte comunitare. Timp de 3 luni, cele 24 de echipe de proiect au desfășurat campanii intense de strângere de fonduri, comunicând în social media și mobilizând publicul larg. Pe 6 iunie, efortul echipelor de proiect, al FCO și al companiilor implicate, se mută în bazin. 315 înotători de performanță, copii, angajați ai companiilor locale, oameni de bine, cu toții vor înota pentru cauzele în care cred.
Premii pentru performanță și spirit de echipă
Fundația Comunitară Oradea va răsplăti determinarea celor din bazin:
- Echipa care va înota cele mai multe lungimi de bazin în 40 de minute va câștiga 6 vouchere Benvenuti (în valoare de 300 lei fiecare), iar Fundația va dona 1.000 de lei direct către cauza pe care aceștia o susțin.
- Compania ale cărei echipe cumulează cele mai multe lungimi de bazin în cele 40 de minute va fi răsplătită cu un brunch la Bricks și 6 vouchere Benvenuti pentru înotători.
Cei care nu pot ajunge în tribune pot urmări întreaga competiție LIVE pe YouTube.
De asemenea, platforma de donații rămâne deschisă: oamenii de bine pot descoperi și susține financiar cauzele până pe 28 iunie, direct pe site-ul oficial swimathonoradea.ro.
Programul competiției sportive poate fi consultat mai jos:
Pentru mai multe detalii consultați site-ul swimathonoradea.ro sau paginile de Facebook: Swimathon Oradea și Fundația Comunitară Oradea.
Despre Fundația Comunitară Oradea
Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. În calitate de organizator al Swimathon, FCO oferă suport, mentorare și platforma logistică necesară pentru ca ONG-urile, grupurile de inițiativă și persoanele fizice să își poată îndeplini obiectivele financiare în beneficiul întregii comunități.
Sponsori Principali: Verdum, Stihl, Accesa, Inovativ Logistic, Vernicolor, Salesianer, DSV Global Transport and Logistics, Riviera Oradea, Viva Chips, Publi24.
Sponsori Generali: Plexus, Comau, Benvenuti, Nidec, Iwis, Golde, H. essers, Celestica, Sema Express, Astor Mueller, Avi Vest.
Parteneri: Amazing Visuals, NOXMedia, Zile și Nopți Oradea, Communications Media, NRGO, Fan Media, Utopium, CSM Oradea, Zizin, Belloto, Street Coffee Roasters, Radio Zu, Balkan Beast, Turbo, Eateka, Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor.

Contact:
Beatrice Bungo, manager comunicare, tel: 0746 275 840, e-mail: info@fundatiacomunitaraoradea.ro