Împreună pentru copilul meu: Călătorie în parteneriat cu școala și comunitatea

Odată cu încheierea anului școlar, la C.S.E.I. Orizont Oradea s-a finalizat și cursul de educație parentală „Împreună pentru copilul meu – Călătorie în parteneriat cu școala și comunitatea”, un demers educațional dedicat consolidării relației dintre familie, școală și comunitate.

Cursul s-a desfășurat în cadrul unui proiect interjudețean inițiat de Școala Gimnazială ,,Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Botoșani, proiect la care au aderat numeroase unități școlare din țară. Printre acestea s-a numărat și C.S.E.I. „Orizont” Oradea, care a contribuit activ la implementarea activităților prin implicarea formatorilor prof. Tocuț Maria Dorina și prof. Cruceru Loredana.

Pe parcursul întâlnirilor, părinții au avut oportunitatea de a participa la activități interactive, discuții și exerciții practice menite să dezvolte competențe parentale esențiale, să îmbunătățească comunicarea cu propriii copii și să consolideze colaborarea cu cadrele didactice. Temele abordate au vizat nevoile emoționale ale copiilor, gestionarea situațiilor dificile, susținerea dezvoltării armonioase și importanța parteneriatului educațional.

Atmosfera deschisă și colaborativă a favorizat schimbul de experiențe între participanți, contribuind la crearea unei comunități bazate pe încredere, respect și sprijin reciproc. Părinții au apreciat oportunitatea de a dobândi noi perspective asupra rolului lor educativ și de a identifica soluții practice pentru provocările întâlnite în viața de familie.

Încheierea cursului reprezintă nu doar finalul unei etape de formare, ci și începutul unei colaborări mai puternice între familie, școală și comunitate, în beneficiul copiilor. Prin astfel de inițiative, C.S.E.I. „Orizont” Oradea își reafirmă angajamentul de a promova educația incluzivă și de a sprijini dezvoltarea unui mediu educațional în care fiecare copil să fie valorizat și susținut.

De asemenea la data de 15 mai, s-au derulat simultan în școlile implicate din întreaga țară concursuri la care au participat elevi din toate ciclurile de școlarizare. Concursul de benzi desenate, a adus la start elevi doritori și au fost selectate un număr de șase benzi desenate, etapa locală- C.S.E.I. ,,Orizont” pentru a concura cu elevi din restul țarii.

Felicitări și mulțumiri tuturor părinților participanți pentru implicare și deschidere, precum și d-nei prof. Antonescu Cătălina, coordonatorul și inițiatorul acestui minunat proiect „Educație în parteneriat – familie, școală, comunitate”  înscris în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară interjudețene organizate în anul școlar  2025-2026 – CPEEI, poz. 215.

prof. MARIA DORINA TOCUȚ

Sursă imagine: fototeca Maria Tocuț

Leave a comment