Publicăm în serial texte înscrise la concursul de eseuri intitulat Tinerii, co-creatori ai educației, organizat de CCD Bihor și ISJ Bihor, inspirat de tema propusă de UNESCO pentru Ziua educației din acest an. Lista completă a premiilor o găsiți AICI.
Elogiu lecturii
,,Lasciate ogni speranza voi ch’entrate’’ – ,,Să lase-orice speranță cine-a’ntrat’’- acestea erau cuvintele scrise pe poarta Infernului lui Dante, conform primei sale lucrări din ,,Divina Comedie”. Mulți tineri privesc în acest mod și diminețile în care sunt nevoiți să vină la școală.
Motivele? Prea multe pentru a le putea invoca în câteva rânduri. De aceea, mi-aș dori să le folosesc pentru a aduce un elogiu primei mele iubiri, și anume, lecturii.
La început, această dragoste a fost una cu năbădăi, deoarece am fost forțată să citesc tot felul de povești care nu-mi plăceau, iar situația dată mi-a inspirat o repulsie nemaipomenită pentru orice ar fi însemnat literatură. Din fericire, o dată cu trecerea anilor, m-am lovit din nou de această latură a artei, dar în acel moment, privind-o cu alți ochi, am primit-o cu brațele deschise. Am descoperit povești care mi-au schimbat mentalitatea, care m-au ajutat să fug de toate încurcăturile în care m-am aflat, ajungând astfel să îndrăgesc toate romanele care mi-au căzut în mâini.
Din păcate, sistemul școlar din ziua de azi nu promovează îndeajuns lectura. Pentru majoritatea elevilor, cititul devine doar încă un lucru obositor de trecut pe lista lucrurilor obositoare care nu par să mai înceteze. Adevărul e că trebuie să-i înțelegem. Fiecare dintre noi ar ajunge să urască acel lucru pe care toți cei din jur îți spun că ești obligat să-l faci. De aceea, cred din adâncul sufletului că schimbarea abordării acestei relații tumultoase dintre tânăr și lectură va forma cheia succesului în viitorul educației. Prin încurajări sincere, fără prea multe condiții, am putea să le oferim o nouă perspectivă asupra cărților, dovedindu-le că nu au nimic de pierdut și totul de câștigat. Un om cult, ce a privit lectura fie ca pe o portiță de scăpare din ghearele cotidianului, ori ca pe o șansă de a asimila cât mai multe informații noi, și nu ca pe o cutie a Pandorei, va fi mereu mai împlinit decât un alt pierde-vară ce se laudă în gura mare că nu a mai atins o carte din clasele primare. Evidențierea unor modele, oferirea șanselor de a-și expune propriile păreri și nu de a toci gândurile altora, sunt doar câteva dintre modurile prin care am putea să ridicăm mingea la fileu tinerilor. Secretul e în a-i face curioși, dornici să afle singuri informații, fără interpretarea inteligenței artificiale sau a altor circumstanțe.
Cu pași mărunți, dar constanți, vom reuși să le insuflăm dragostea aceasta intoxicantă pentru lectură, stimulându-i să-și dorească mereu mai mult și mai mult, învățând pe propria piele că cele mai bune rezolvări sunt cele pe care le deslușești pe cont propriu, căci însuși Eminescu spunea: ,,Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.”
Așadar, haideți să salvăm simultan viitorul tinerilor și viitorul lumii!
One page at a time.
AMALIA BUDA, clasa a XII-a
Sursă portret: fototeca personală Amalia Buda